«Peste doi ani ”mania Pokémon”, practică compulsivă a jocului cu realitate augmentată Pokémon Go, pe care acum îl folosesc multe persoane peste 30 de ani,va fi jucat de un adult din doi dintre cei informatizați», afirmă într-o notă Donatella Marazziti, profesor de Psihiatrie la Pisa și directoare științifică a Fundației BRF – Institut pentru Cercetare Științifică în Psihiatrie și Neuroștiințe, și jurnalistul Mario Campanella, component al comitetului științific al aceleiași fundații, intervenind privind celebrul joc pentru smartphone.
«Un mecanism de regresie mentală – scriu aceștia – care contaminează și implică straturi de populație adultă, ”aliată” cu copiii și adolescenții în exercitarea rolului de ”căutători de Pokemoni”.
Un comportament «extrem de imatur – continuă Marazziti și Campanella – care atrage generații diferite asupra unui obiectiv absurd și infantil, dovada unei contemporaneități decadente».
Pokémon Go este pe cale să devină jocul pentru mobil cel mai descărcat și deja s-au multiplicat alarmele privind posibilele riscuri pentru jucători. «Este posibil – încheie Marazziti și Campanella – ca această compulsie infantilă să reprezinte un fel de îndepărtare generală de problemele care îngrijorează lumea și de un prezent care ar necesita, în schimb, cu totul alte comportamente».