Menu
in

Regina Marii Britanii caută șofer pentru Palatul Buckingham

Cei care sunt în căutarea unui loc de muncă pot accesa pagina oficială a Casei Regale din Marea Britanie. Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii caută un șofer pentru Palatul Buckingham priceput și civilizat, scrie Daily Mail.



”Căutăm şofer pentru regină. Candidaţii trebuie să dea dovadă de tact şi diplomaţie”, așa sună anunțul publicat pe site-ul oficial al monarhiei britanice.

Îndatoririle noului angajat constau în plimbarea membrilor Casei Regale, a invitaților lor, precum și a diplomaților străini veniți în vizită la Londra.

Cerințele cerute pentru postul de șofer al Casei Regale sunt următoarele: candidații trebuie să dețină permis de conducere, calități de comunicare, dar, în special, să dea dovadă de mult tact și diplomație. Pentru munca prestată, cel care va primi postul oferit de Casa Regală va fi remunerat cu un salariu de 23.000 de lire sterline pe an. Programul de muncă este de 48 de ore pe săptămână, iar șoferul angajat va beneficia de cazare oriunde va merge cu familia regală.

Prin acest fel de oferte, Palatul oferă o egalitate de șanse tuturor candidaților.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version