Menu
in

REȚETĂ: Ciorbă de burtă

Ciorba de burtă este un preparat căruia trebuie să îi aloci ceva timp pentru a-l găti însă merită cu desăvârșire.

 

Ingrediente:

● 3-4 kilograme de burtă de vită,

● 1 os de vită – aproximativ 600-800 de grame, nu trebuie să fie cu carne,

● 1 lingură rasă de boabe de piper,

● 4 foi de dafin,

● 2 morcovi,

● 2 linguri de ulei,

● 1 căpăţână de usturoi – vreo 10 căţei,

● 8 gălbenuşuri,

● 500 de grame de smântână cu minimum 30% smântână

● sare, piper, oţet.

Mod de preparare:

Într-un vas încăpător, puneţi carnea de burtă de vită şi acoperiţi-o cu apă, în care dizolvaţi, în prealabil, 1 linguriţă cu vârf de bicarbonat de sodiu, lăsând-o astfel cam 2-3 ore la frigider, după care o limpeziţi foarte bine.

Apoi, tăiaţi burta în bucăţi mărişoare de dimensiunea unei palme şi puneţi-o la fiert împreună cu osul de vită, boabele de piper şi frunzele de dafin, precum şi o lingură bună de sare.

Odată fiartă burta, se strecoară de zeamă, care se păstrează, se îndepărtează boabele de piper şi frunzele de dafin, precum şi osul de vită, care nu mai are nicio utilitate, şi se lasă burta să se răcorească.

Atunci când nu mai arde la degete, burta se taie în “tăiţei” de aproximativ 8-10 centimetri lungime şi 0,5 cm. grosime:

Se aduce la fierbere zeama şi se adaugă tăiţeii de burtă. Apoi, morcovii care au fost curăţaţi în prealabil se rad şi se călesc, până se înmoaie, în cele două linguri de ulei. Se adaugă morcovii căliţi în ciorbă şi se mai dau în câteva clocote 2 minute, iar apoi se trage de pe foc.

Se pregăteşte mujdeiul din usturoiul fin tocat şi câteva linguri de apă foarte rece. Se adaugă mujdeiul în ciorbă şi se potriveşte gustul de sare şi piper. Se bat gălbenuşurile cu smântâna, după care se diluează amestecul de smântână şi gălbenuşuri cu un polonic de zeamă fierbinte, apoi se adaugă la ciorbă.

Se poate drege gustul ciorbei cu oţet atât la întreaga cantitate, cât şi de către fiecare, după gust, în propria farfurie. Se serveşte fierbinte, opţional presărată cu ceva pătrunjel verde tocat.

Ciorba de burtă se potriveşte de minune cu ardei iute proaspăt sau murat



sursa: retetecalamama.ro

CITEȘTE ȘI:

Iahnie de fasole cu costiță

Sarmale în varză nouă

REȚETA DULCE: Salam de biscuiți

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version