Menu
in

Româncă angajată la un hotel de lux din Londra, dată afară după ce a fost găsită goală în camera actorului Orlando Bloom

O tânără actriță de origine română născută în Dublin care lucra la un restaurant de lux din Londra a fost concediată după ce şeful său a aflat că şi-a petrecut noaptea în compania actorului britanic Orlando Bloom.



Viviana Ross, în vârstă de 21 de ani, s-a născut în Dublin, însă părinţii ei sunt din România, a scris The Sun. La vârsta de 6 ani s-a mutat împreună cu familia în Germania, unde, în anul 2015, a absolvit cursurile Academiei de Film din Munchen şi s-a mutat în Marea Britanie, pentru a-şi urma visul de a deveni actriţă.

În prezent, tânăra locuieşte în Londra şi a fost angajată a complexului de lux Chiltern Firehouse, în al cărui restaurant l-a întâlnit şi pe actor.

Vvineri seară, după ce i s-a terminat tura, aceasta a acceptat invitaţia de a i se alătura în cameră.

Un prieten şi coleg de-al tinerei a oferit mai multe detalii pentru „The Sun“. Acesta a precizat că Viviana nu regretă „noaptea incredibilă“ petrecută alături de Orlando Bloom, însă s-a declarat „rănită“ de faptul că a fost concediată deşi nu se afla în timpul programului.

„A existat chimie între ei de când s-au văzut. După ce şi-a terminat tura, vineri seara, s-a schimbat de uniformă, a părăsit barul şi s-a întâlnit cu Orlando afară. Au început să vorbească, iar el a invitat-o în camera lui, la un pahar. Bineînţeles că ea a acceptat. El a făcut primul pas. Stătea la hotel de cinci zile, iar tensiunea sexuală dintre cei doi a crescut. A fost doar o aventură, niciunul dintre ei nu şi-a dorit mai mult“, a povestit prietenul tinerei de origine română.

În dimineaţa următoare, Orlando Bloom a părăsit hotelul devreme pentru a ajunge la un interviu, însă Viviana a decis să mai rămână în pat, unde a fost găsită de managerul hotelului. Acesta a întrebat-o doar dacă lucrează acolo, iar după o oră, tânăra a primit un mesaj prin care era anunţată că a fost concediată.

Reprezentanţii Chiltern Firehouse, ai cărei oaspeţi de seamă îi include pe David Cameron, Kate Moss, David Beckham şi Simon Cowell, au refuzat să comenteze incidentul şi nici Viviana nu a dorit să ofere detalii: „Nu mai lucrez la Firehouse şi nu doresc să mai fac niciun comentariu în legătură cu ce s-a întâmplat acolo.“

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version