Menu
in

Româncele Cheeky Girls au povestit cum s-au luptat cu anorexia și depresia



Gemenele Monica și Gabriela Irimia, cunoscute drept Cheeky Girls au recunoscut în emisiunea Loose Women că au suferit de anorexie și de depresie atunci când se aflau în vârful carierei lor.

Ele au mai spus că și-au ascuns simptomele de cei dragi și au descris și modul în care au făcut acest lucru.

„Viața noastră a fost total controlată. Ni sa spus ce să facem tot timpul, așa că am ajuns să lucrăm 24 de ore pe zi, inclusiv timpul în care călătoream. Încet, am devenit deprimate, nu aveam prieteni adevărați”, a dezvăluit Gabriela.

Cele două Cheeky Girls au devenit cunoscute în Marea Britanie în 2002, datorită emisiunii Popstars: Rivals. Dar, pe măsură ce popularitatea lor a crescut, au început să aibă probleme serioase, scrie The Sun.

Surorile, care au suferit nouă operații de modificare a sânilor, în valoare de 100.000 de lire sterline, au spus că s-au luptat cu anorexia și își deghizau greutatea scăzută purtând îmbrăcăminte mai largă.

„Nu ne-am putut controla viața, așa că am controlat în schimb ceea ce mâncam”, a mai spus Gabriela.

Melodia cu care au reușit la Popstars, Touch My Bum, a fost votată cea mai proastă melodie pop din toate timpurile într-un sondaj inițiat de Channel 4, mai scrie The Sun. Cu toate acestea, a fost vândută în 1,2 milioane de exemplare în întreaga lume.

Gabriela a avut o relație cu politicianul social-democrat Lemt Opik, în 2008, se mai arată în articol.

Cheeky Girls, falimentate de silicoane

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version