Steaua s-a calificat după cinci ani de secetă în grupele Champions League, obţinând cea de-a şaptea prezenţă din istoria clubului, dar participarea în cea mai strălucitoare competiţie europeană tinde să fie un eşec total pentru “roş-albaştri”, care nu au reuşit să obţină decâ un punct, după remiza de la Bucureşti, scor 1-1, cu FC Basel.
Fără victorie în grupă
Deşi a plecat la startul competiţiei cu gândul la calificarea în premieră în primăvara Ligii, învingând categoric în toate meciurile preliminare, Steaua este una dintre cele mai slabe echipe prezente în grupe. Echipa antrenată de Laurenţiu Reghecampf are opt goluri primite în trei meciuri şi niciun gol marcat, fiind învinsă cu scorul de 3-0 de Schalke, 4-0 de Chelsea şi remizând 1-1 cu FC Basel. Următoarea confruntare din grupă va decide soarta calificării “roş-albaştrilor”, întrucât va face deplasarea pe terenul campioanei Elveţiei, FC Basel. Din păcate, şansele sunt cu atât mai mici cu cât s epoate observa o lipsă de formă a mai multor stelişti. Meciul din etapa a treia a confirmat prestaţiile slabe din Champions League, mai mulţi jucători nereuşind să se ridice la nivelul competiţiei.
“Roş-albaştrii” emigrează
Ajuns la 28 de ani, pentru Bourceanu a fost o şansă uriaşă să joace pentru o echipă mare dintr-un campionat puternic al Europei. Cu toate acestea, mijlocaşul a refuzat să plece la Steaua, deoarece a dorit să nu rateze şansa de a jucat în grupele Champions League. Materialul a fost realizat de jurnaliştii de la calciomercato.com, care a dezvăluit că căpitanul Stelei a fost ofertat de Fiorentina, însă oficialii grupării italiene au fost surprinşi de răspunsul negative, în pofida ofertei de 3 milioane de euro. Cu tate acestea, Steaua s-ar putea dezintegra în perioada de mercato din iarnă. Impresarul Victor Becali a precizat că Tănase şi Chipciu pot pleca dacă vor avea oferte bune, în timp Tătăruşanu şi Bourceanu intră în ultimele şase luni de contract şi li se va da voie să negocieze cu alte formaţii.