Menu
in

Ţările în care nu există libertate religioasă. Poţi fi condamnat la moarte dacă eşti ateu!

Marea Britanie este una dintre ţările cel mai puţin religioase din lume, cu doar 30 la sută dintre locuitori care se declară ca fiind credincioşi, în timp ce 53 la sută spun că nu au credinţă, iar 13 procente dintre britanici susţin că sunt atei convinşi.

Cu toate acestea, în ciuda ateismului şi umanismului evident în Regatul Unit, lipsa de credinţă poate fi o chestiune de viaţă sau de moarte în alte ţări din lume. În treisprezece ţări, ateii pot fi condamnaţi la moarte:

1. Afghanistan

2. Iran

3. Malaezia

4. Maldive

5. Mauritania

6. Nigeria

7. Pakistan

8. Qatar

9. Arabia Saudita

10. Somalia

11. Sudan

12. Emiratele Arabe Unite

13. Yemen

Într-o serie de alte ţări, pedeapsa cu moartea nu este instituită prin lege, dar ateii şi umaniştii au fost ucişi de către extremiştii religioşi din cauza convingerilor lor.



În ţări precum India şi Bangladesh, poliţia a fost acuzată că nu a investigat în mod corespunzător crimele motivate religios.

Cel puţin trei bloggeri atei au fost ucişi în Bangladesh, după publicarea unor păreri care susţin că ştiinţa ar trebui să fie mai presus decât convingerile religioase, precizează independent.co.uk

CITITI MAI MULT:

O adolescentă britanică a fost ţinută în cuşcă de tatăl ei musulman, pentru că nu s-a supus regulilor islamice

VIDEO – Doi musulmani isi fac rugaciunea nestingheriți in mijlocul mulțimii

VIDEO Șocant – Sute de morți la pelerinajul anual al musulmanilor de la Mecca

Care sunt ţările în care religia impune prin lege vestimentaţie specială pentru femei

Țările din care provin cei mai mulţi luptători pentru Statul Islamic

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version