in

Caz cutremurător la un spital de lângă Liverpool. Un cadru medical ar fi ucis opt bebeluşi



Angajata unui spital din nordul Angliei este bănuită că ar fi ucis opt bebeluşi.

Crimele ar fi fost comise în perioada martie 2015 – iulie 2016, interval în care la maternitatea spitalului Countess of Chester, din apropiere de Liverpool, au murit 17 copii.

Numărul neobişnuit de mare a pus în gardă autorităţile, care au deschis o anchetă. Poliţiştii au arestat o angajată a unităţii medicale, despre care cred că în afara celor opt copii ucişi, ar fi încercat să omoare alţi şase.

Nu au anunţat, însă, ce slujbă avea femeia în cadrul spitalului şi nici motivul pentru care ar fi comis crimele.

În 2016, un control al autorităţilor sanitare a stabilit că angajaţii maternităţii respectivre nu sunt suficient de bine pregătiţi.

„Această arestare va avea fără îndoială un impact uriaş asupra părinţilor şi familiilor şi este important să ne amintim că ei sunt în centrul anchetei. Avem de-a face cu o anchetă sensibilă şi foarte complicată, în care am cerut sfatul unor specialişti care lucrează în continuare la investigaţie. Ancheta este una de durată, mai este mult de muncă până când vom stabili cu exactitate ce s-a întâmplat”, a declarat unul dintre detectivii implicați în anchetă.

Tragedie în ziua de Paște. Doi români morți în Edgware. Alte cinci persoane sunt spitalizate

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Băncile britanice nu au cerut încă dreptul de a opera în UE după Brexit

Senator PNL: „ Banii trimişi de români în ţară concurează investiţiile străine”