Menu
in

„Şi cu violoncelul ce facem?”, premieră la Londra

„Şi cu violoncelul ce facem?” – Mergem să îl vedem la VAULT Festival 2017! Savuroasa satiră semnată de Matei Vişniec, cel mai jucat dramaturg român în viață, se va juca la Londra în zilele de 8, 11, respectiv 12 februarie.

Amuzantă şi neagră, această comedie suprarealistă, care atacă frontal intoleranța şi prostia, este pusă în scenă de o echipă creativă formată, în cea mai mare parte, din artiști români stabiliți în Marea Britanie: regizorul Vasile Nedelcu, actorii Simona Armstrong, Mihai Arsene şi Tudor Smoleanu, violoncelistul Nick Allen şi coregrafa Mălina Andrei. Coloana sonoră originală, interpretată live, aparține lui Iancu Dumitrescu, unul dintre cei mai importanţi compozitori de avangardă din lume.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român.



Numărându-se printre cei mai de seamă scriitori români contemporani, cu o vastă operă, tradusă în zeci de limbi, Matei Vişniec trăieşte în prezent la Paris, unde s-a stabilit în 1987. Poet subtil şi romancier de o rafinată complexitate, este apreciat mai ales pentru piesele sale de teatru, jucate cu succes peste tot în lume. A locuit la Londra în anii ’80 şi a lucrat ca jurnalist la BBC, fiind cunoscut în Marea Britanie pentru producţia Teatrului Young Vic cu piesa „Despre sexul femeii câmp de luptă în războiul din Bosnia”, despre care criticul Michael Billington de la „The Guardian” scria: „…de la această piesă ieşi cunoscând mai multe şi simţind mai profund.”

Spectacolul „Şi cu violoncelul ce facem?” va avea loc în cadrul VAULT Festival 2017, adresa The Vaults, Leake Street, Waterloo, SE1 7NN, în zilele de miercuri 8 – duminică, 12 februarie 2016, 7.15pm, şi la matineu, sâmbătă 11 februarie , 4.45pm.

Detalii şi bilete pe www.vaultfestival.com

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version