in ,

Votează România la Eurovision 2019! «Românii din străinătate trebuie să ştie că avem nevoie de ei»

Emoţii mari la Tel Aviv, unde reprezentanții României au făcut primele repetiții pe scena Eurovision 2019. Show-ul României deja impresionează prin culoare, efecte, dinamism și forță.
Piesa „On a Sunday”, compusă de Alexandru Şerbu şi interpretată de Ester Alexandra Creţu (Ester Peony), în vârstă de 25 de ani, va intra în concurs în a doua semifinală, pe 16 mai, cu numărul 6.



Românii din străinătate, singurii care pot vota reprezentanta ţării noastre la această competiţie, pot vedea cum a decurs prima repetiţie pe scena din Expo Tel Aviv, dar şi imagini de la sosirea delegaţiei României în Israel, întâlnirea cu presa şi emoţiile din culise la „Destinaţia Tel Aviv“. Emisiunea, care o va urmări, pas cu pas, pe Ester Peony la Tel Aviv, poate fi văzută atât la TVR Internaţional, în perioada 6-18 mai, cât şi online, pe TVR+.
„Galele de susţinere a României la Eurovision reprezintă un proiect important pentru noi, TVR Internaţional, singurul post de televiziune cu programe dedicate diasporei. Mai mult decât atât, credem că miza noastră, a tuturor, este ca România să fie cunoscută în lume prin ceea ce are mai valoros. Românii din străinătate trebuie să ştie că noi, cei de-acasă, avem nevoie de ei. Ester Peony, reprezentanta României la Eurovision 2019 se bazează pe votul lor”, spune Cristina Leorenţ, director TVR Internaţional.
Alături de reprezentanta noastră, în a doua semifinală participă: Elveţia, Suedia, Irlanda, Austria, Moldova, Letonia, Danemarca, Armenia, Albania, Azerbaidjan, Macedonia, Norvegia, Rusia, Olanda, Croaţia, Lituania, Malta.

În 2014, Ester s-a făcut remarcată în mediul online prin înregistrarea unor cover-uri în stil propriu, fapt care i-a adus aprecierea internauţilor și nu numai. Un an mai târziu, a debutat pe radio şi TV cu piesa „Sub aripa ta” (feat. Vescan), care s-a bucurat de succes, clasându-se săptămâni la rând în topurile radiourilor şi posturilor TV de muzică din România. În 2018 lansează primul EP, „Dig It”, unde Ester se numără printre principalii compozitori. Împreună cu Alexandru Şerbu şi Ioana Victoria Badea scrie „On a Sunday”, melodie cu care se înscrie în Selecţia Naţională Eurovision 2019. În prezent, Ester lucrează la primul ei album, care va fi lansat anul acesta.

Eurovision Tel Aviv


Sub sloganul „Dare to dream”, Eurovision Song Contest 2019 va avea loc la Tel Aviv, cu semifinalele pe 14 şi 16 mai şi finala, pe 18 mai.
La ediţia cu numărul 64 a competiţiei muzicale, alături de România, vor participa 40 de ţări, după ce Ucraina a renunţat.
România va participa acum pentru a 20-a oară la concurs.
Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără ABBA, Julio Iglesias, Toto Cutugno, Celine Dion şi Johnny Logan.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]




Panică în avionul delegației britanice la summitul de la Sibiu

VIDEO – Eroul de la London Bridge rupe un steag PSD la mitingul de la Iași