in

Compania TransferGo – cea mai mare finanțare din industria de transfer de bani

Compania britanică TransferGo a primit 2,5 milioane de dolari într-o rundă de finanțare condusă de business angel-ii Mark Ransford, fost investitor la Apax Partners, Voria Fattahi, fost investitor la Kinnevik, Clive Kahn, fost CEO Travelex și Richard Tudor, fost partener la Exponent.

Fondul de investiții Practica Capital a participat și el la această rundă. Este cea mai mare investiție de tip SEED din industria de transfer de bani. Investiția de tip SEED este menită să ajute o companie să crească mai repede decât ar fi putut-o face bazându-se pe veniturile proprii.

Serviciu de transfer de bani online al TransferGo, mai rapid, mai ieftin și mai convenabil decât companiile tradiționale sau băncile, are sediul în Canary Wharf, Londra, Marea Britanie, în cadrul celui mai mare accelerator de startup-uri din domeniul tehnologiei și finanțelor, Level39. TransferGo a crescut în mod semnificativ de la lansarea sa în 2013 și are în prezent peste 100.000 de clienți, o rată de creștere de 20% pe lună și a intermediat până acum transferuri în valoare de peste 100 de milioane de lire sterline.

TransferGo a apărut ca urmare a frustrării simțite de co-fondatorul Daumantas Dvilinskas în momentul în care a avut de-a face cu transferurile de bani cash și cu băncile, acestea practicând servicii cu tarife mari și cu o durată de până la 5-7 zile între trimiterea banilor și ajungerea lor în contul destinatarului.

Modelul de afaceri al TransferGo e construit pentru a oferi servicii rapide, apropiate de transferurile în timp real, fără comisioane ascunse și cu suma garantată la destinație fără depozite suplimentare. Compania s-a extins în țări ca Australia, Israel, Africa de Sud și Canada, în prezent intermediind transferuri în 39 de țări, inclusiv Marea Britanie, Irlanda, Spania, Polonia, Austria, România, Cipru, Elveția, Estonia, Lituania și SUA. Pe piața din România TransferGo funcționează din primăvara acestui an.

„Suntem foarte încântați să finalizăm o rundă de finanțare de o asemenea dimensiune, care nu numai că ne pune mai presus de toate celelalte companii de transfer de bani aflate în acest stadiu, dar și demonstrează că serviciile de transfer de bani online nu au scopul de a afecta băncile, ci trebuie să funcționeze în parteneriat strâns cu ele”, a declarat Daumantas Dvilinskas, CEO al TransferGo. Acesta a completat: „Am luat decizia strategică de a colabora cu mai mult de 30 dintre cele mai respectate și inovatoare bănci din lume, folosind infrastructura lor locală de conturi pentru a oferi un serviciu de neegalat ca preț, viteză și, cel mai important, de siguranță. Datorită investițiilor în audit și conformitate, am reușit să construim unul dintre cele mai sigure sisteme de transfer de bani online, care la rândul său asigură un risc mininm pentru partenerii noștri bancari.”

La rândul său, Eric Van der Kleij, directorul Level39, a precizat: „Creșterea exponențială a TransferGo este o poveste de succes pentru Level39 și suntem încântați că am putut să îi sprijinim în fiecare etapă a călătoriei. Cei de la TransferGo au fost întotdeauna foarte implicați în comunitatea noastră, luând parte la sesiuni de mentorat Level39, evenimente, ateliere de lucru, precum și în rețeaua noastră de investitori. Primirea acestei investiții marchează intrarea într-o nouă etapă a serviciilor financiare – una care se bazează pe sprijinul solid al băncilor.”

TransferGo oferă un serviciu esențial pentru migranții care au nevoie să trimită bani acasă. Aceștia sunt oamenii care își permit cel mai puțin să plătească taxele ridicate percepute de către furnizorii existenți”, a completat și Mark Ransford, fost investitor la Apax Partners.

Despre TransferGo

TransferGo oferă cel mai convenabil mod de a trimite bani în străinătate pentru migranți și pentru întreprinderi: de până la 10 ori mai ieftin decât băncile și transferurile cash, livrarea banilor într-o zi lucrătoare și suma garantată la destinație fără nici un cost suplimentar. TransferGo operează serviciu de transfer de bani online pur, din cont bancar în cont bancar, iar compania este reglementată de Autoritatea Britanică de Supraveghere Financiară (FCA) ca instituție de plată autorizată. Acest lucru îi permite să efectueze transferuri internaționale de bani din Europa și alte destinații la nivel mondial, extinzându-se în fiecare lună într-o țară nouă.

www.transfergo.com

Despre Level39

Level39 este cel mai mare accelerator de tehnologie, retail, securitate cibernetică și finanțe din Europa. Level39 pune laolaltă antreprenori și investitori influenți din domeniul tehnologiei, experți din industrie și organizații, accelerarînd creșterea membrilor săi și dându-le un acces mai facil către piețe noi.

www.level39.co

Acestea au fost AJUTOARELE lui Moș Crăciun în 2015. Vă așteptăm și la anul!

Află cum poți transfera bani GRATIS în România!

Bani acasă: GRATIS pentru ORICE SUMĂ transferată și CURS VALUTAR FAVORABIL

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Un român din UK îi scrie parlamentarului Manda: „Cum vă permiteţi să jigniţi şi să aveţi un comportament de derbedeu?”

Români judecați pentru exploatare sexuală, viol și organizarea unui bordel