in

Silvia Gerea, psiholog și psihoterapeut în Londra: „Mă bucur să văd că românii din Anglia vor să evolueze”

Silvia Gerea este psiholog, consultant și psihoterapeut specializat în psihoterapii cognitiv-comportamentale.

Silvia spune despre ea că a ales această carieră pentru că îi place să ajute oamenii: „asta stă la  baza alegerii carierei mele și  simt că pot face o diferenţă. Sunt o persoană foarte calmă și manierată care acționează într-un mod echilibrat și ferm, atât în munca de zi cu zi cât și în viața personală.”

În România a lucrat trei ani la “Spitalul Militar Central” și un an la “Spitalul Clinic de Psihiatrie prof. dr. Al. Obregia”, din București unde, spune ea, a lucrat în special cu pacienţi cu probleme mintale severe: „Am lucrat în foarte multe situaţii imprevizibile, inclusiv în  tratamentul de urgență al  pacienților violenți, fapt care m-a învățat să rămân calmă și să răspund profesionist în orice situație.

În prezent, Silvia Gerea colaborează cu mai multe spitale și societăți medicale din Marea Britanie, cum ar fi: Alzheimer’s Society (care oferă sprijin oamenilor care suferă de demență și de afecţiuni de tip Alzheimer) și cu Lexxic Ltd (care oferă servicii psihologice persoanelor care suferă de dislexie si probleme neurologice ) Royal Free Hospital ( departamentul A&E – accidente și urgenţe) și St. Mark’s Hospital – Medical Psichological Center Unit (psiholog și psihoterapeut).

Silvia Gerea vrea să ajute, cu experiența pe care o are, comunitatea românească din Marea Britanie. „Consider că timpul este cel mai preţios «lucru» pe care îl poţi dărui unei cauze. Sunt dispusă să îmi dăruiesc timpul pentru a ajuta românii din comunitate prin experiența și abilitățile mele”, spune ea.

„Consider că este foarte important să mă implic într-un domeniu în care cred și profesez și unde este nevoie de ajutor constant. Consider că toți avem potențial, trebuie doar să învățăm să îl canalizăm. Drept urmare, în urma discuţiilor cu dr. Tommy Tomescu, Silvia Gerea va fi prezentă de două ori pe lună la Centrul Comunitar Român din Londra unde va sta la dispoziţia persoanelor care vor să afle mai mult despre ea și tipul de terapie pe care îl folosește. Psiholog, consultant și psihoterapeut, Silvia Gerea vă poate ajuta, în special, să vă redescoperiți.

Totodată, ea va susține, lunar, seminarii de informare pe probleme sociale, alături de Iris Radulian și Andreea Corsei , tot la Centrul Comunitar Român, unde va discuta  despre tipurile de abuz și protejarea adulților și copiilor. De asemenea, Silvia Gera va publica, săptămânal, în Ziarul Românesc, articole relevante care vă vor putea ajuta în problemele de zi cu zi.

„Mă bucur să fac parte din aceste proiecte, dar în special să văd că românii din Anglia vor să evolueze și sunt interesaţi de tot ce se întâmplă în comunitatea românească”, a mai precizat psihoterapeutul Silvia Gerea.

M.M.

Călin Poenariu, patronul firmei POE Ltd din Rugeley: „Distribuim produse românești în toată Marea Britanie”

Centrul Comunitar Român angajează. Trimiteți CV-uri!

Operațiunea „Cărți pentru comunitate”. Sute de volume au ajuns la Centrul Comunitar Român

Micii karatiști de la World Karate Club s-au umplut de medalii la prima lor competiție

Ecuații matematice pe noile tricouri ale fotbaliștilor naționalei. Motivul este incredibil!

Cioloș aruncă bomba: Atentatele din UE, pregătite cu cartele SIM din ROMÂNIA