in

Muncitorii est-europeni, de două ori mai eficienţi decât cei britanici. Fermierii sunt disperaţi, riscă să rămână cu recoltele pe câmp

Disperare în rândul fermierilor britanici. Aceştia riscă să rămână cu recoltele pe câmp, după ce şi-au dat seama că britanicii nu îi pot înlocui pe muncitorii est-europeni care sunt ţinuţi la distanţă de Guvern.

Muncitorii sezonieri aduşi din estul Europei în Marea Britanie sunt de două ori mai eficienţi decât cei britanici, informează headtopics.com. Proprietarii a două mari ferme din sud-estul Angliei au încercat să afle ce randament dau est-europenii şi britanicii angajaţi să culeagă fructe. Diferenţa a fost notabilă. În timp ce britanicii au cules, în medie, ceva mai mult de 15 kilograme de fructe într-o oră, muncitorii străini au reuşit, în acelaşi timp, să culeagă peste 28 de kilograme, deci aproape dublu.

Problema fermierilor britanici este că perspectiva Brexitului, coroborată cu criza creată de pandemia Covid-19, a făcut ca numărul muncitorilor străini agricoli din Ungaria, Bulgaria şi România să scadă vertiginos.    În disperare de cauză, Guvernul de la Londra a extins schema lucrătorilor sezonieri – un sistem pilot care să permită accesul lucrătorilor agricoli non-UE în Marea Britanie – de la 2.500 la 10.000 în februarie. Astfel, au fost aduşi sezonieri din ţări ca Rusia, Ucraina şi Republica Moldova, însă dat fiind şi numărul lor redus, situaţia nu s-a îmbunătăţit simţitor.

În lipsa muncitorilor bulgari, unguri şi români, Londra a creat „Pick for Britain”, o reţea largă de campanii, pentru a-i determina pe britanici să completeze aproximativ 70.000 de posturi vacante pentru culegerea fructelor. Într-o primă fază, iniţiativa s-a bucurat de un succes nesperat. O avalanşă de solicitări a venit în special din partea studenţilor şi muncitorilor obişnuiţi cu munca grea din construcţii. Astfel, potrivit sursei citate, în luna mai s-a ajuns ca muncitorii agricoli britanici să devină circa 35% din personalul implicat în muncile agricole. Situaţia s-a schimbat însă rapid: două luni mai târziu, numărul lor a scăzut simţitor, iar în prezent sunt doar 10%.

Angela Porchez, directorul general al Angus Growers, o cooperativă de 19 ferme din Scoţia, spune că fermierii au fost nevoiţi să le ofere britanicilor munci mai uşoare, pentru ca aceştia să facă faţă. În situaţia dată, cei de la Angus Growers au fost nevoiţi să facă eforturi şi să aducă alţi muncitori din Est, pentru a nu rămâne cu recolta pe câmp.

Fermierii fac presiuni pentru ca Guvernul de la Londra să renunţe la politica restrictivă faţă de forţa de muncă slab calificată din străinătate. „Avem o politică de imigraţie care nu este potrivită pentru viitorul agriculturii”, a punctat Tom Bradshaw, vicepreşedinte al Uniunii Agricultorilor Naţionali. Însă cabinetul Johnson pare insensibil la doleanţele fermierilor,chiar dacă presiunea exercitată de aceştia este tot mai mare. 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Consulatul din Londra se inchide

Consulatul din Londra se închide!!! Urgențele se rezolvă la ICR. “Întoarcerea în Romania NU E URGENȚĂ!!!”

comunici cu medicii sau cu personalul medical

Cât este de important este să știi bine limba engleză când mergi la medic? Iată sfatul avocaților