in

Regina Marii Britanii va fi vaccinată cu prioritate. Pentru că este în vârstă, nu în virtutea unui tratament preferențial

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii va primi în săptămânile viitoare vaccinul Pfizer-BioNTech, care tocmai a obţinut aprobarea autorităţilor sanitare britanice, a indicat presa britanică sâmbătă seara, potrivit AFP şi publicaţiei belgiene La Libre.

Suverana, în vârstă de 94 de ani, şi soţul său, prinţul Philip, 99 de ani, vor fi amândoi vaccinaţi cu prioritate din cauza vârstei lor şi nu în virtutea unui tratament preferenţial, a indicat publicaţia Mail on Sunday.

Potrivit ziarului, aceşti membri mai în vârsta ai familiei regale vor face publică această vaccinare pentru a “încuraja cât mai mulţi oameni să se vaccineze”, deoarece autorităţile se tem că militanţii antivaccin ar putea să semene îndoieli în rândurile populaţiei.

Regina Elisabeta II a Marii Britanii renunță la majoritatea atribuțiilor sale. Ce rol va primi Prințul Charles în aceste condiții

Marea Britanie a dat undă verde unui vaccin anticoronavirus, dezvoltat de laboratoarele Pfizer ş BioNTech, în vederea unei campanii de vaccinare care va începe în rândul celor mai în vârstă persoane şi mai vulnerabile categorii.

Palatul Buckingham nu a răspuns imediat la o solicitare de comentariu pentru AFP.

Daily Mirror afirmă, la rândul său, că mai multe celebrităţi din Regatul Unit s-au angajat public să fie vaccinate pentru a sprijini aceasta campanie de vaccinare. (Agerpres)

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

BMW de lux, confiscat unui român la frontieră. Autoturismul era căutat de autoritățile britanice

Marți începe vaccinarea în Marea Britanie. Matt Hancock: „Este un moment istoric”