in

Curtea de Apel (Court of Appeal)



Continuăm cu prezentarea instanţelor judecătoreşti din Marea Britanie. În acest număr, despre Curtea de Apel, instanţa la care se înaintează apelurile de la curţile inferioare.

Această Curte îşi are sediul la Royal Courts of Justice în Londra şi se divide în două categorii:

1. Criminal – unde se judecă apelurile împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de Crown Court în materie penală. Completul de judecată este de regulă alcătuit de Lordul sau de Lady Justice şi de doi judecători care au competenţă la High Court.

2. Civil – această divizie este condusă în prezent de Lord Neuberger, “Master of the Rolls”. Aici se judecă apelurile împotriva hotărârilor pronunţate de alte divizii ale High Court dar şi ale instanţelor de la County Court şi alte tribunale.

Anterior judecării propriu-zise a apelului, este necesar ca instanţa (cea de fond sau Curtea de Apel) să pronunţe admiterea în principiu (“obtaining permission”). Tot în cadrul acestei divizii se judecă şi cazurile de dreptul familiei.

Alte Curţi de Apel

Comitetul Judiciar al Consiliului Privat (The Judicial Committee of the Privy Council): Această instanţă a fost înfiinţată oficial în anul 1833 prin Judicial Committee Act dar îşi are originile încă din prioada medievală când judeca disputele apărute în Channel Islands. Aria sa de competenţă include atât cazurile de Commonwealth cât şi pe cele domestice.

Cu privire la competenţa de Commonwealth, care reprezintă dealtfel şi cea mai mare parte a activităţii sale, se judecă apelurile înaintate împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele ţărilor independente care se află sub jurisdicţia Commonwealth.

Deasemenea, intră în această categorie şi apelurile din teritoriile din străinătate care aparţin de United Kingdom. De exemplu, în urma tratatului semnat cu Sultanul din Brunei, Comitetul are competenţa să judece apelurile de la Curtea de Apel din Brunei oferind asistenţă Sultanului, dar exclusiv în ceea ce priveşte cazurile civile.

Competenţa domestică a acestei instanţe se răsfrânge asupra elementelor ce implică funcţionarea şi autoritatea forurilor legislative şi executive din Scoţia, Irlanda de Nord şi Wales, a apelurilor din Channel Islands şi Isle of Man precum şi a apelurilor a căror procedură este reglementată de Veterinary Surgeons Act 1966 sau Pastoral Measure 1983.

Curtea Supremă de Justiţie: Această instanţă a înlocuit Comitetul de Apel al Camerei Lorzilor (“Appellate Committee of the House of Lords”) şi reprezintă cea mai înaltă Curte din UK. Este în prezent separată de Guvern şi Parlament.

Curtea Supremă de Justiţie judecă apeluri pe cele mai importante probleme de drept; acoperă întregul teritoriu al Marii Britanii în ceea ce priveşte cazurile civile şi cel al Angliei, Irlandei de Nord şi Wales pentru cazurile de drept penal (criminal cases).

Deasemenea, judecă acele cazuri care cad sub incidenţa următoarelor acte legislative: Scotland Act 1998, the Northern Ireland Act 1988 şi the Guvernment of Wales Act 2006. Sediul se află în Middlesex Guildhall, în partea de vest a Parlamentului (Parlament Square).

 

Av. Mihaela Pădure

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Şofer grav rănit în Doncaster de hoţi care voiau să-i fure motorina

Marea Britanie vrea să schimbe tratatul UE