O anchetă a televiziunii britanice BBC arată cum sunt tratați șoferii care transportă marfă în Europa pentru marile companii. Este dat exemplul lui Emilian, un șofer român care lucrează pentru un patron slovac și care transportă marfă în Europa de vest pentru concernul suedez Ikea.
Românul a declarat pentru BBC că nu își poate permită să trăiască în țările în care lucrează din banii pe care îi obține de la angajator. El câștigă în medie 477 de euro pe lună, iar cel mai recent a lucrat în Danemarca, scrie BBC.
Un șofer danez care lucrează pe o poziție similară câștigă aproximativ 2200 de euro pe lună, iar normele UE precizează că în cazul conducătorilor auto detașați temporar departe de casă trebuie să li se garanteze salariul minim în condițiile țării gazdă.
Numai că angajatorii caută să ocolească legislația europeană.
Emilian este doar unul dintre cazurile de șoferi din Europa de est care lucrează în astfel de condiții. Din cauză că nu își permite să locuiască în țările în care este trimis să muncească, el trăiește, pur și simplu, în camionul pe care îl conduce.
În timpul săptămânii, el spune că gătește și mănâncă pe marginea drumului. Nu are toaletă și nici apă curentă. Emilian a mărturisit că se simte „ca un prizonier, ca o pasăre în cușcă”.
„Nu este bine nici pentru șoferi și nici pentru ceilalți participanți la trafic. Este posibil să provoc un accident”, spune el.
Întrebat dacă are un mesaj pentru cei de la Ikea românul a spus că își dorește să vină și să trăiască cu el timp de o săptămână. „Să mănânce ce mănânc eu, să vadă ce se întâmplă în realitate cu viața noastră”, a spus Emilian pentru BBC.
BBC scrie că Emilian nu este singurul caz de acest gen. Mulți șoferi din Europa de est care lucrează pentru antreprenori Ikea sunt plătiți cu salarii mult mai mici, în timp ce lucrează luni de zile în țări din Europa de vest.
BBC a mers în Dortmund, Germania, acolo unde se află cel mai mare centru de distribuție Ikea din lume. A găsit șoferi care își uscau hainele în camioane, alt șofer făcea piure pe un rezervor de combustibil. Nicio toaletă sau apă curentă.
Se pare că românii nu sunt atât de prost plătiți dacă îi comparăm cu șoferii din Republica Moldova. Aceștia primesc 150 de euro pe lună.
Există și procese pe rol. Luna trecută, un tribunal din Olanda a decis că un colaborator Ikea care transportă flori în Marea Britanie și în Peninsula Scandinavă a încălcat legea deoarece nu plătea salariul minim potrivit legii olandeze.
Reprezentanții Ikea s-au arătat mâhniți și îndurerați de mărturiile șoferilor. Aceștia au aruncat pisica în curtea colaboratorilor cărora le impun „cerințe stricte cu privire la salarii și la condițiile de muncă”.