in

Imnul național, obligatoriu în școli



Elevii din ciclurile gimnazial și primar vor fi obligați să intoneze imnul național la începerea orelor, în fiecare zi de luni. Măsura a fost impusă de catre senatori, care au adoptat o propunere de modificare a a Legii 75/1994.

Senatul a decis să reintroducă intonarea obligatorie a imnului național în școli. Propunerea legislativă, adoptată cu 56 de vouri “pentru”și 37 “împotrivă” a fost depusă în urmă cu 4 luni de către deputatul PDL Maria Stavrositu.

Modificarea repară scăpările precedentului text de lege care spunea că “Imnul național se intonează la începutul programului zilnic în școlile primare și gimnaziale”, dar care nu specifica concret obligativitatea acestui fapt.

Proiectul de act normativ al Mariei Stavrositu, depus la Parlament în data de 8 septembrie, mai prevede ca drapelul României să fie arborat permanent “în fiecare sală de clasă din învățamântul primar și gimnazial deasupra tablei de scris”.

Cele 2 măsuri sunt necesare, susține deputatul PDL în argumentarea proiectului de lege, pentru că astfel elevii vor ”conștientiza importanța simbolurilor naționale în afirmarea identității României”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Fermă românească în inima Angliei

UK: Campanie șocantă împotriva consumului de alcool (video)