in

UK: Campanie șocantă împotriva consumului de alcool (video)



Poliția Britanică a Transporturilor a făcut publică o înregistrare video, ce prezintă un incident șocant petrecut în gara din Barnsley, în încercarea de a conștientiza lumea asupra pericolelor la care se expune din cauza consumului exagerat de alcool din perioada sărbătorilor de iarnă.

Pentru a preveni accidentele, deseori tragice, provocate de consumul de alcool, Poliția Transporturilor (BTP) a postat pe internet un filmuleț în care o femeie, în stare de ebrietate, își pierde echilibrul după ce coboară din vagonul unui tren și ajunge sub roțile acestuia.

Întâmplarea a fost suprinsă de camerele de supraveghere și făcută publică de către autorități după ce a primit aprobarea femeii implicate în respectivul accident. Aceasta, care a fost salvată mulțumită reacției rapide a altor pasageri, a spus, potrivit The Telegraph că prin prezentarea accidentului, care era să se transforme într-o tragedie, va reuși să tragă un semnal de alarmă asupra pericolelor la care se expune un om când ajunge în stare avansată de ebrietate.

Inspectorul Grapham Bridges de la BTP a declarat că prin postarea filmului cu pricina nu se așteaptă ca lumea să renunțe la alcool la petrecerile de Crăciun sau de Revelion, dar că speră ca oamenii să fie mai responsabili în această privință.

Video: Accident in Barnsley

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Imnul național, obligatoriu în școli

Exodul europenilor