in

Au renunţat la mâncarea de la Cantina de Ajutor Social pentru a nu munci două ore în folosul comunității

Un nou caz revoltător cu privire la asistații social. Primăria Ploiești a introdus obligativitatea muncii în folosul comunității, timp de doar două ore pe zi, pentru persoanele care primesc mâncare de la cantina socială a orașului și care sunt apte de muncă, dar s-a lovit de refuzul categoric al acestora. Astfel că, 800 de ploieșteni au preferat să renunțe la hrana zilnică decât să muncească.



Dacă la nivelul anului 2015, în evidențele Administrației Serviciilor Social Comunitare se aflau peste 1.200 de persoane, acum se mai găsesc doar 382 de persoane beneficiare a unei mese zilnice la Cantina de Ajutor Social, scrie observatorulph.ro.

Valoarea rației de hrană este de 12 lei/zi, iar la Ploiești fiecare beneficiar al Cantinei de Ajutor Social primește săptămânal alimente pentru 7 zile, respectiv în valoare de 84 de lei.

Pentru mâncarea lunară, beneficiarii ar fi trebuit să presteze șapte zile de muncă în folosul comunității.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Aduceau fete din România în Marea Britanie și le exploatau sexual. Trei români își așteaptă sentința la Londra

Era întrebată dacă are „cancer sau SIDA”. Anorexia: Stil de viață sau boală periculoasă?