in

Încredințarea copiilor prin hotărâre judecătorească



În situația în care relația cu partenerul se încheie și nu ajungeți la o înțelegere privind încredințarea și/sau menținerea relației de contact cu copilul, vă puteți adresa Curții în acest sens. Aceasta ar trebui să fie ultima soluție la care apelați, deoarece procesul poate fi costisitor și dificil, atât pentru părinți, cât și pentru copii. Ne vom referi în continuare la persoanele care se pot adresa Curții și la deciziile care pot fi pronunțate în legătură cu copiii dvs.

Cei mai mulți părinți preferă să încheie o înțelegere privind desfășurarea și menținerea relațiilor cu copiii, fără a apela la sistemul judecătoresc. Dacă acest lucru însă nu este posibil, instanța va fi cea care va hotărî cui îi vor fi încredințați copiii, dreptul de vizită al celuilalt părinte, în ce condiții etc. Pe tot parcursul procesului, judecătorii vor încerca să îi determine pe părinți să ajungă la un acord; în caz contrar, vor pronunța o hotărâre judecătorească care va fi obligatorie pentru ambele părți.

Odată cu înaintarea acțiunii la Curte, puteți solicita pronunțarea uneia sau a mai multor ordine judecătorești cum ar fi:

  • Contact Orders – acestea se referă la dreptul unei alte persoane decât cea căreia i-au fost încredințați copiii de a se afla sau a menține contactul cu aceștia. De exemplu, când copiii locuiesc cu fostul partener și nu vă înțelegeți.
  • Residence Orders – privesc încredințarea copiilor spre creștere și educare către persoana care întrunește condițiile legale în acest sens.
  • Specific Issue Orders – se pronunță doar cu privire la o chestiune specifică cum ar fi instituția de învățământ la care urmează să studieze copiii.
  • Prohibited Steps Order – interzic anumite acțiuni din partea unei-unor persoane fără obținerea în prealabil a acordului judecătorilor. Această măsură este de exemplu aplicabilă atunci când vă este teamă ca celălalt părinte vrea să călătorească cu copiii în străinătate.
  • Parental Responsibility Orders – acordă unei persoane toate drepturile, obligațiile și responsabilitățile pe care le are un părinte. O mamă are obligația părintească în mod automat și nu trebuie să facă nicio aplicație în acest sens. Taxele judecătorești aferente acestor aplicații se vor achita la Curte și sunt în cuantum de aproximativ £200.

Dacă primiți beneficii sau aveți venituri mici, vă puteți califica pentru scutirea de la plata acestor taxe. Persoanele care pot aplica pentru pronunțarea hotărârilor enunțate mai sus sunt:

  • mama sau tatăl copiilor, pentru Contact Orders, Residence Orders, Specific Issue Orders și Prohibited Steps Orders;
  • părintele vitreg, pentru Contact Orders, Residence Orders și Prohibited Steps Orders;
  • părintele vitreg pentru Specific Issue Orders după ce a obținut în prealabil Parental Responsibility Orders.

Bunicii au posibilitatea să se adreseze Curții în vederea pronunțării unuia dintre ordinele de mai sus, numai după ce obțin permisiunea prealabilă a judecătorilor în acest sens (formularul C2).

Aplicația (C100) se înaintează instanței care are competență în dreptul familiei (de regulă County Court Family Devision).

În legătură cu acordarea pensiei alimentare a copiilor, trebuie să vă adresați Child Maintenance and Enforcement Commission (CMEC) care este instituția competentă în acest sens.

Av. Mihaela Pădure

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Migration Watch, contra îngrijirii medicale gratuite a străinilor

Se caută români pentru un focus group