Mai bine de trei hectare de pădure dispar în fiecare oră din România, arată un studiu al organizaţiei Greenpeace, organizaţia cerând Ministrului Mediului şi Pădurilor să ia măsuri urgente pentru protejarea pădurilor.
“Studiul Greenpeace relevă că aproape jumătate, mai exact 48,95% din suprafeţele despădurite în perioada 2000-2011 se află în actualele arii protejate. Mai grav este faptul că sunt afectate chiar pădurile virgine, acestea fiind printre cele mai valoroase. În comparaţie cu alte ţări din Europa, unde suprafeţele rămase sunt mult mai mici, România are 218.500 de hectare de păduri virgine,” a spus Doina Danciu, coordonator de campanii Greenpeace Romania, citată de Ziarul Financiar.
Cele mai afectate judeţe sunt Suceava, Harghita, Argeş, Marmureş şi Cluj, mai arată studiul.
Suprafaţa forestieră totală despădurită şi degradată, în perioada 2000-2011 a fost de 280.108 de hectare, aproximativ 28.000 hectare pe an.