Plecat de 4 ani din România, Cătălin Cristian, 48 de ani, este taximetrist la Londra. Plin de datorii la Constanța, orasul natal, a găsit o viață mai bună în Anglia. Spune că s-a hotărât să rămână aici datorită oamenilor, sistemului sanitar și politicienilor.
Cum ai ajuns în UK?
Adevărul este că din România am plecat de foame. Da, ați auzit bine. Cu ceva ani în urmă am avut o afacere care mergea bine, credeam că nimic nu mă doboară. Ca orice afacere bună din România, a fost luată la ochi de firme mai mari, așa că am fost dat la o parte și lăsat practic pe drumuri.
Apoi am făcut taximetrie în Constanța. Mergea bine maxim 2 luni pe an. Nu am fost niciodată leneș, alergam la fel de mult că ceilalți, dar numărul licențelor acordate de primărie s-a dublat rapid, oamenii care mergeau cu taxiul s-au împuținat, așa că practic ne chinuiam să supraviețuim, nu se putea spune că aveam un loc de muncă. Câștigam decent două luni pe an, în rest era subzistență.
Mașina pentru taxi am luat-o în leasing. Ajunsesem atât de rău încât, cu trei zile înainte de rata lunară la mașină, număram feliile de pâine și le împărțeam egal să îmi ajungă și mie și soției și băiatului. Nu mai spun de rata la casă, că și la aia eram în urmă.
Am ajuns în Anglia în 2008 cu o firmă de recrutare. Am văzut un anunț în ziar că o firmă caută șoferi de taxi pentru Londra. Mai rău de atât nu puteam trăi, așa că am luat decizia. Am făcut un efort și m-am împrumutat încă o data, pentru că normal, nimic nu e gratis, așa că am lăsat-o pe soție acasă cu un munte de datorii și eu am plecat.
Cum te-ai descurcat în Anglia la început?
În primul an am dus-o rău. îmi opream 20 de lire pe săptămâna pentru mine, în rest plăteam chiria, mâncam, iar restul de bani îi trimiteam acasă, să scăpăm de datorii.
După un an și ceva am reușit să achităm mare parte din ele și i-am plătit un bilet de avion soției să vină să mă vadă. În 2010 am mers prima data în România după ce plecasem, să o iau pe soție să locuiască în Anglia, cu mine. Intenția era să locuiască o vreme doar, până ne punem puțin pe picioare, urmând să ne întoarcem cândva în viitor.
Când am văzut însă că în România nu numai că nu se schimbase nimic în bine, dar părea mai rău ca înainte, am început să mă gândesc că de fapt ar fi bine să nu mă întorc prea curând. Colegii erau în aceeași situație, prețurile din magazine crescuseră, salariile scădeau, ce sens avea să ne întoarcem?
Ce te-a convins până la urmă să rămâi în Marea Britanie?
Trei lucruri. Oamenii, sistemul medical și politicienii. Noi suntem, până la urmă, niște imigranți. Nu ne datorează nimic britanicii. Cu toate astea am fost respectat oriunde m-am dus. M-au făcut să mă simt de-al casei. Clienții mei ,care sunt din toate păturile sociale, mi-au vorbit mereu frumos și m-au încurajat; pe mine, care nu sunt nici tânăr nici frumos. M-au apreciat pentru ceea ce fac, chiar dacă, să recunoaștem, să fii taximetrist nu e cea mai deosebită meserie din lume.
Sistemul medical de aici nu este pe placul românilor, cum se face că tu îl apreciezi?
Am avut două probleme grave de sănătate. Ambele au fost rezolvate în câteva ore. În România nu sunt sigur nici dacă aș fi supraviețuit.
Am făcut infarct când eram la lucru, în mașină. Eram pe o stradă din centrul Londrei, singur în mașină. Am sunat la urgente și le-am spus că e ceva în neregulă cu mine.
Vă spun sincer că a fost cea mai “tare” experiență a mea. În timp ce doamna de la telefon îmi explica ce trebuie să fac, adică să pun mașina pe avarii, să dau scaunul pe spate și să mă deschei la cămașa, a venit un polițist care a pus jaloane în jurul mașinii, apoi a blocat strada pe care eram.
O stradă circulată din centrul Londrei a fost blocată pentru mine! În maxim 2 minute de la apel, a apărut un paramedic pe motocicletă care mi-a acordat primul ajutor. După ce a venit salvarea, cineva s-a ocupat până și de mașină, au luat-o, au parcat-o într-un loc sigur și mi-au adus cheile la spital.
La spital au introdus o sondă pe o venă de la mână și au mers cu sonda până la inimă, unde era blocat un vas de sânge. L-au deblocat cu și în 2 ore de la infarct eu eram în picioare și voiam să plec acasă.
În tot timpul ăsta, absolut toți oamenii cu care am intrat în contact mi-au spus că o să fie bine, să nu-mi fac griji că se rezolvă și m-au încurajat. Nu m-au întrebat nici cum mă cheamă, nici dacă am vreo asigurare, nici de unde sunt și ce caut în Anglia. Îi interesa în primul rând să îmi salveze mie viața, mie, un imigrant.
Ai mai spus ceva despre politicieni, ei cu ce te-au impresionat?
Când s-au votat consilierii pentru primăria noastră, unul din ei a venit la mine acasă și mi-a povestit care sunt planurile lor. A venit cu un dosar unde era tot programul, cu ce au de gând să facă și cum m-ar ajuta pe mine personal deciziile lor.
Lucruri practice – era vorba de accesul camioanelor în oraș, de limite de viteză și de multe altele. Mi-a cerut părerea, mie, repet, un imigrant, despre ce ar trebui făcut să îmbunătățească viața în oraș.
Acel om a pierdut o oră din timpul său explicându-mi planul echipei sale și care sunt soluțiile găsite pentru problemele comunității. Nu a venit cu promisiuni, ci cu soluțiile pregătite și gata de pus în aplicare.
După ce oamenii te tratează astfel și îți arată că tu contezi pentru ei, eu cum aș putea să îi tratez diferit? Bine, în cazul asta era un politician, dar eu le adun pe toate, adun și sistemul medical care mi-a salvat viața, clienții mei, oamenii din jur.
Te-ai întoarce în România?
În primul an îmi era dor și de praful de pe jos din România, jur, îmi era dor să aud vorbindu-se românește, îmi era dor să mănânc o pâine, o sămânță cu colegii.
Dar după ce te întorci în România, realizezi că de fapt nu e așa cum ți-o aduceai aminte. E mult mai tristă, mai scumpă și mentalitățile sunt diferite. Dar România poate că nu s-a schimbat, ne-am schimbat doar noi.
Am fost la un supermarket oarecare din țară – cu banii pe care i-am cheltuit acolo pe o sacoșa de cumpărături, la Tesco umpleam un căruț și îmi mai rămânea și rest. În 10 zile în România am cheltuit 2000 de lire. Nu știu cum s-au dus dar nici nu vreau să mă gândesc la asta.
În România tot sistemul de valori este orientat în jurul banilor, în Anglia este în jurul oamenilor. Cel puțin așa văd eu lucrurile. Și dacă britanicii s-au purtat așa cu mine, eu nu pot decât să le mulțumesc și să încerc să nu-i dezamăgesc. Voi rămâne în Anglia și acum când spun “acasă” mă refer deja la casa de aici, nu la cea din România.
Fiind în Anglia de ceva ani, crezi că peste hotare se ajută românii între ei?
Nu aș vrea să pară că mă laud, dar numai eu am ajutat cel puțin 50 de persoane să ajungă în Anglia și să muncească legal, ca taximetriști. Unii mi-au mulțumit, alții mă înjură, alții abia mă mai salută, sau mă sună doar să mă întrebe de vreo stradă pe care nu reușesc ei să o găsească. Prieten am rămas cu foarte puțini.
Cei despre care am spus că mă înjură sunt de fapt cei cărora nu li se potrivește meseria. Sunt cei care se așteptau la câștiguri rapide și muncă puțină cred. Se gândesc că eu câștig mai mult decât ei, dar e normal, am câțiva ani experiență și ei doar ce au venit.
Poate că sunt mulți ca mine, pleacă efectiv de foame din România și se așteaptă să găsească aici un trai mai bun din prima zi. Nu este așa, ca să câștigi suficient, să fii mulțumit, trebuie să muncești, dar mai ales să îți placă ce faci.
Mie îmi place să fiu taximetrist. Iubesc meseria asta. Mă pune în contact cu oamenii și mie îmi place să comunic, să cunosc lumea. Unuia căruia taximetria nu îi place nu poate fi fericit, nu va face bani mulți niciodată și chiar dacă va face, va fi un om chinuit.
Așa, revenind la întrebare, românii se ajută între ei dacă sunt trecuți de un anumit nivel. Dacă au un loc de muncă stabil și sunt împăcați cu cât câștiga. Dacă întâlnești un român care nu te întreabă cât câștigi, acela e un român cu care poți deveni prieten și care are șanse să te ajute când ai nevoie.
Cât timp aleargă după bani și nu au siguranța zilei de mâine, vor fi mereu invidioși că altul câștiga mai mult, vor spune că ai uitat de unde ai plecat, chiar dacă nu faci nimic care să-i supere.
Planuri de viitor?
Mie și familiei mele ne merge bine deocamdată. Referitor la viața personală am în plan să îmi cumpăr o casă aici. Eu am venit cu obiceiurile românești și am cheltuit cât mi-a permis credit cardul, dar am de gând să rezolv “problema” și să aplic la un credit pentru locuință.
Dar am planuri cu românii din UK, aș vrea să închegăm o comunitate mai “vie” și mai activă. O comunitate care să fie în stare să ajute oamenii necăjiți din România, să strângem bani, să organizăm acțiuni caritabile și să ne întâlnim mult mai des decât o facem în prezent.
Îmi plac de exemplu acțiunile de pe forumul Români Online. Am participat mereu și mi s-a umplut inima de bucurie că am putut face ceva pentru bătrânii și pentru copiii din România. O să spuneți că sunt idealist, dar vă asigur că se pot face multe dacă suntem uniți.
Am învățat în tot timpul asta cât am stat în Anglia că sunt și lucruri mai importante decât banii. Dar asta o înveți abia când treci și prin bune și prin rele. Odată ajuns la o stabilitate financiară, te poți gândi la cum să îi ajuți pe alții.
