in

Trei sferturi dintre britanici se opun imigraţiei

imigranti la londra



Britanicii au opinii din ce în ce mai negative privind impactul imigraţiei în masă asupra societăţii şi economiei în ultimul deceniu.

Potrivit ultimului studiu “Atitudini Sociale Britanice” (British Social Attitudes), publicat pe 18 septembrie, trei sferturi dintre cei chestionaţi doresc ca imigraţia să fie redusă, iar 48% consideră că străinii subminează viaţa culturală britanică.

 

Atitudinea britanicilor privind imigraţia: “Vrem puţini, dar buni”

 

Proporţia de respondenţi în favoarea reducerii imigraţiei a crescut de la 63% în 1995 la 72% în 2003 şi la 78% în 2008, chiar înainte de declanşarea crizei. De atunci a existat un mic declin, 75% dintre respondenţi pledând în 2011 pentru o reducere a imigraţiei în general şi 51% dorind o reducere mai consistentă.

Însă oamenii au făcut o distincţie între diferitele tipuri de nou-veniţi. Sosirea lucrătorilor cu înalte calificări şi a studenţilor a fost larg salutată ca fiind bună pentru Marea Britanie, însă sosirea lucrătorilor necalificaţi nu este agreată.

Raportul, realizat de un colectiv de cercetători conduşi de Robert Ford, lector în ştiinţe politice la Universitatea din Manchester, arată că după alegerile câştigate de laburişti în 1997 şi intrarea în vigoare a Legii privind Drepturile Omului anul următor, controalele imigraţieie au fost “relaxate” şi metodele de restricţionare a azilului au fost “limitate”. Aceste lucruri au fost urmate de un “mare val” de noi sosiri din cele opt ţări est-europene care au aderat la UE în 2004.

 


raport BSA

 

Raportul complet: AICI


 

Analizele făcute asupra răspunsurilor din sondajele efectuate în ultimele două decenii arată o “creştere susţinută a cererilor de scădere a imigraţiei în general”.

 

Britanicii se opun imigraţiei, ce spun românii: “Este normal să aibă o părere proastă despre noi”

 

În 1995, circa 39% dintre cei chestionaţi considerau că numărul imigranţilor ar trebui “redus mult”, însă în 2011 procentul a crescut până la 51%. Vârful a fost înregistrat în 2008 cu un procent de 55%.

Proporţia celor care considerau că impactul economic al imigraţiei a fost “foarte rău” a crescut de la 11% în 2002 la 21% un deceniu mai târziu, tot mai puţine persoane rămânând neutre pe acest subiect.

În plus, proporţia celor care spuneau că efectele culturale ale imigraţiei erau “foarte rele” a crescut de la 9% la 21% pe timpul aceleiaşi perioade. Autorii au concluzionat: “Influxul de imigranţi în Marea Britanie a fost în ultimii 15 ani cel mai mare din istoria britanică. Publicul a reacţionat la acesta cu solicitări tot mai puternice pentru o reducere a imigraţiei şi cu opinii din ce în ce mai negative privind impactul cultural şi economic al imigranţilor asupra Marii Britanii”.

În acelaşi timp, un sondaj separat YouGov, comandat de MigrationWatch UK, a descoperit că 70% dintre oameni doresc o limitare a numărului de studenţi străini admişi la colegiile şi universităţile britanice.

Aceeaşi proporţie consideră că cei care înţeleg puţină engleză ar trebui îndepărtaţi din ţară, şi mai mulţi cred că străinii care muncesc în timp ce ar trebui să studieze ar trebui deportaţi. Sir Andrew Green, preşedintele MigrationWatch UK, a spus: “Acest sondaj îi contrazice pe cei care au susţinut că publicul nu este îngrijorat privind influxurile de studenţi”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Acțiuni caritabile ale britanicilor pentru România

Atitudinea britanicilor privind imigraţia: “Vrem puţini, dar buni”