in

Marea Britanie, cu spatele la UE



Marea Britanie și restul Uniunii Europene par să se îndrepte în direcții diferite.

Germania a propus un proiect de federalizare economică ce va fi susținut de Comisia Europeană, dar Marea Britanie nu va fi parte din acest proiect. O altă serie de reglementări propun ca Banca Centrală Europeană să supravegheze sectorul bancar în zonă euro, însă Marea Britanie nu este parte nici din acest proiect.

Marea Britanie este susținută și apreciată de Europa datorită contribuțiilor la politica externă și pentru susținerea libertăților pieței unice, însă este percepută și ca având o atitudine negativă și o lipsă a spiritului de echipă.

În aproximativ un an, tratatele europene vor fi cel mai probabil modificate în vederea introducerii unor elemente necesare transferului de prerogative naționale către Bruxelles. Modificarea tratatelor a fost solicitată de Berlin, în vederea concentrării sau cedării (după caz) a prerogativelor pentru suveranitate națională. Scopul acestor modificări ar fi crearea echivalentului unui guvern european al uniunii pentru 17 state (cu posibilitatea de extindere), care să aibă prerogative fiscale și de reglare a balanțelor bugetare.

Tot acest proces reprezintă o miză destul de mare pentru premierul britanic David Cameron, care fie va dori să renegocieze termenii apartenenței Marii Britanii la UE, fie se va vedea nevoit să convoace un referendum britanic. Din punct de vedere al Bruxelles-ului, nu se pune problema existenței unui referendum, ci una mult mai ardentă: care va fi intrebarea adresata cetatenilor, în cazul organizării unui referendum?

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

PSD vrea să îi scutească pe preoţi de plata impozitelor

DFDS SEAWAYS acceptă pasageri de pe cursele anulate ale BRITTANY FERRY pe rutele sale de traversare a Canalului Mânecii