in

Britanicii cred că statul ar trebui să controleze felul în care se cheltuie ajutorul social



Un nou sondaj realizat de Demos relevă că șase din zece oameni cred că beneficiile nu ar trebui cheltuite pe luxuri precum alcoolul, țigările și vacanțele.

Noul sondaj se bazează pe răspunsurile a peste 2000 de oameni; 7 din 10 cetățeni susțin că cei cu antecedente penale sau cu istorie în abuzul de droguri ar trebui să fie controlați în ceea ce privește cheltuielile din beneficii. Două treimi dintre cei intervievați cred că beneficiarii de ajutor social cheltuie la jocuri de noroc, iar mai mult de jumătate dintre cei intervievați susțin că beneficiile nu ar trebui cheltuite pe alcool sau țigări.

Aproximativ jumătate dintre respondenți cred că beneficiile nu ar trebui cheltuite pe obiecte de brand, cum ar fi pantofii sport Nike, iar o treime cred că cei care beneficiază de ajutor social ar trebui să se abțină de la mersul în vacanțe.

Simpatia pentru beneficiarii de ajutor social a ajuns la cel mai scăzut nivel în Marea Britanie, așa cum arată și studiul realizat recent de NatCen.

David Cameron a vehiculat deja ideea introducerii unor vouchere cu care se pot cumpăra obiecte și servicii, pentru a le reduce pe cele în bani. Deocamdată nu există planuri ale coaliției pentru introducerea acestor vouchere, dar prim ministrul a anunțat că va exista o dispută publică pe această temă anul acesta.

Sodajul arată că această măsură ar fi populară în rândul votanților.

Deși nu pare o idee rea la prima vedere, introducerea acestor limitări de ajutor social ar putea crea controverse și disensiuni sociale. Încercările precedente de a susține solicitanții de azil cu un sistem de vouchere au fost retrase pentru că ar fi stigmatizat cetățenii.

„Sunt mulți cei care percep acum autorul social drept o formă de caritate, mai degrabă decât o formă de asigurare sociala”, a declarat Claudia Wood, directorul organizației. „ Dacă am continua să privim ajutorul social ca o schema de asigurare, un contract de protecție în schimbul contribuției, atunci oamenii ar continua să susțină autonomia celor care solicită beneficii”, a conchis aceasta.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Scumpiri în lanţ. Accizele anului 2013 vor goli buzunarele românilor

Piaţa de zilieri din Londra