in

Patru ani de criză: şomeri, scumpiri şi declin imobiliar



Bilanţ dezastruos pentru ţara noastră, la împlinirea a patru ani de la declanşarea crizei economice. România, total nepregătită pentru recesiunea care a lovit în 2008, a adunat până acum sute de mii de şomeri, zeci de mii de firme în faliment şi scumpiri fără precedent.

Pe 1 octombrie 2012 s-au împlinit patru ani de criză, victimele acestei perioade extrem de grele fiind românii. Autorităţile au privit neputincioase cum românii se scufundă în sărăcie.

Avem 700.000 de şomeri

Piaţa muncii a fost sectorul cel mai afectat de recesiunea economică, în tot acest timp mii de români fiind concediaţi, fie că lucrau la stat sau la privat. Acest fapt face ca, în prezent, România să aibă un număr de 692.000 de români fără serviciu. Pe de altă parte, referindu-ne la şomerii înregistraţi la ANOFM, numărul total al acestora a fost de 441.220 de persoane în luna august, cu 12.177 mai multe decât la sfârşitul lunii iulie.

Ca şi anul trecut, elevii care nu au luat BAC-ul au îngroşat rândurile şomerilor. Aşa se face că aproape un sfert dintre şomerii din România au vârsta până în 25 de ani.

Este vorba de aproape 150.000 de tineri care nu au serviciu în acest moment. Cheltuielile cu şomerii, în principal acordarea indemnizaţiei de şomaj, au însumat anul trecut trei sferturi din totalul cheltuielilor cu politicile pe piaţa muncii, de 1,64 miliarde lei. Astfel, sprijinul acordat şomerilor a totalizat 1,28 miliarde lei în 2011.

Salariul mediu a crescut cu doar 17%

Oarecum surprinzător având în vedere criza şi tăierile de salarii la bugetari faţă de octombrie 2008, salariul mediu pe economie este (raportănd la ultimele date, cele din iulie) cu 17% mai mare, urcând de la 1.327 lei la 1.556 lei. Dacă veniturile angajaţilor de la privat nu se modifică substanţial pe final de an, ultima tranşă de majorare de salarii din sectorul public (7,4%) va împinge avansul salariului mediu pe economie faţă de octombrie 2008 la aproximativ 19%.

Salariul mediu pe economie a crescut în aceşti ani de criză în ciuda ajustărilor din sectorul privat (concedieri/tăieri de venituri) în principal deoarece oamenii daţi afară din sectorul privat aveau în general salarii mici.

Criza a închis 100.000 de firme

Peste 18.000 de companii româneşti au intrat în insolvenţă, numai în primele 8 luni ale acestui an, arată datele publicate de Registrul Comerţului. Ele se alătură altor 77.000 de firme intrate în insolvenţă în perioada 2008- 2011, potrivit calculelor Money Channel. Cu alte cuvinte, la sfârşitul acestui an, România s-ar putea apropia de pragul de 100.000 de insolvenţe apărute în ultimii 5 ani.

Românii nu îşi mai pot plăti creditele

Ratele la creditele contractate de români îi aduc pe aceştia la disperare. Astfel, în a zecea lună din 2008, restanţele românilor la credite se ridicau la aproape 2,5 miliarde de lei, pentru ca în luna iulie a acestui an, restanţele să totalizeze 26,79 miliarde de lei. Iar în moneda unică, ar însemna 6,1 miliarde de euro. Este vorba doar de restanţe, nu şi de credite.

Carburanţii, scumpire de 50% Fluctuaţiile mari la preţul carburanţilor în aceşti ani au produs efecte negative în toată economia. Deşi ţiţeiul este cu numai 15% mai scump în dolari (80 dolari/baril în 2008 faţă de 92 în prezent), benzina la pompă este mai scumpă în România cu 50% (de la puţin peste 4 lei/litru în octombrie 2008 la peste 6 lei în prezent)

Piaţa imobiliară, declin important

Cu benzina atentând la portofele şi salarii care nu ţin piept cu deprecierea leului, avem cel puţin case mai ieftine. De la un preţ mediu de 68.000 euro pentru apartamentele de 2 camere din Bucureşti, conform indeximobliar.blogspot.ro, avem acum doar 53.000 euro pentru acelaşi apartament. O scădere de 22% în euro şi una de 43% în lei.

Preţul aurului a explodat

Cea mai drastică înrăutăţire a avut loc în cazul aurului, care s-a scumpit de aproape trei ori (168%, mai exact), de la un preţ de 74,37 lei/gramul la 1 octombrie 2008, până la 199,4 lei/gramul la 1 octombrie 2012.

2012, anul marilor falimente

Nume importante ale pieţei româneşti, businessuri de stat sau private, sunt la un pas să ajungă în incapacitate de plată anul acesta, într-un val de falimente răsunătoare, care va transmite o undă de şoc în întreaga economie. Au de suferit angajaţii, clienţii, furnizorii, creditorii, bugetul de stat. Astfel, pagubele pot fi enorme.

În primele opt luni ale acestui an au devenit oficial insolvente firme private ce păreau, nu cu multă vreme în urmă, să aibă în faţă un viitor luminos (mic.ro, Minimax Discount, Liberty Center). Alte companii celebre, cum ar fi constructorul de drumuri Romstrade, care are pe rol peste 30 de dosare în care i se cere falimentul, par a fi în pericol de a căpăta acelaşi statut. Dar şi mai interesante sunt insolvenţele în rândul companiilor de stat. Gigantul Hidroelectrica este, de peste două luni, în această situaţie, iar dacă nu se iau măsuri dure, Poşta Română ori TVR ar putea avea aceeaşi soartă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Doi români, batjocoriţi de serviciile de imigrare din Noua Zeelanda

Un referendum va restabili poziţia Marii Britanii în UE, dar doar după 2015