in

Băsescu: Nu votaţi candidaţii penali!



Preşedintele Traian Băsescu a declarat că îi roagă pe români să nu voteze niciun candidat despre care ştiu că are dosar penal, el transmiţând totodată liderilor USL să nu îşi imagineze că un ministru cu dosare penale va avea ocazia să depună jurământul în faţa sa.

Traian Băsescu a răspuns acuzaţiilor pe care USL i l-ea adus le-a adus în ultima perioadă. Şeful statului a profitat pentru a lansa o serie de avertismente către Ponta, Antonescu şi Voiculescu. Cel mai important: nu va accepta ca miniştrii cu dosare penale să depună jurământul în faţa sa. “Am văzut că se grăbesc să împartă posturi. Să nu vândă pielea ursului din pădure, măcar să nu ia banii înainte, pentru că voi fi extrem de exigent cu privire la cei care au dosare penale. Să nu-şi imagineze că un om, un ministru cu dosar penal, fie el trecut şi prin Parlament, va avea ocazia să depună jurământul în faţa mea”, a spus şeful statului. Băsescu le-a cerut alegătorilor să nu voteze parlamentari care au dosare penale. “Indiferent cât de frumos le vorbeşte un candidat, indiferent că e de la USL, că e de la ARD, dacă ştiu din presa locală sau de la televizor că are un dosar penal, îi rog să nu îl voteze!”, a spus Băsescu, într-o conferinţă de presă. “I-am prevenit pe liderii USL că voi reacţiona dacă fac din mine subiect de campanie”, a afirmat şeful statului.

Tema desemnării premierului

Preşedintele Băsescu a subliniat că guvernele nu se fac după sondajele actuale, ci după majoritatea din Parlament. Preşedintele a menţionat că va avea grijă să desemneze un prim-ministru care poate obţine majoritatea voturilor în Parlament.

“Voi face consultări, că voi respecta Constituţia şi mai ales voi avea grijă să desemnez un prim-ministru care poate obţine majoritatea voturilor în Parlament. Pentru mine obiectivul este să desemnez un prim-ministru care să îşi poată forma un Cabinet şi o majoritate parlamentară, pentru că eu doar tatonez, responsabilitatea politică de a trece cabinetul prin Parlament este a prim-ministrului desemnat”, a spus Băsescu.

Totodată, preşedintele a afirmat că va respecta “litera şi spiritul Constituţiei” şi nu va abdica de la acestea doar de dragul de a avea o înţelegere cu USL privind guvernarea.

Articolul 103 din Constituţie stabileşte că “preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”. Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Ponta nu se lasă

Liderul USL, premierul Ponta a afirmat că ştie la cine s-a gândit preşedintele Băsescu pentru a prelua conducerea Guvernului, dar a precizat că nici Ioan Rus, Liviu Dragnea sau Călin Popescu Tăriceanu şi nici George Maior, actual director SRI şi fost senator PSD, nu vor accepta o astfel de propunere. Ponta a mai susţinut că USL se află pe un trend ascendent în ceea ce priveşte opţiunea electoratului, pe fondul ieşirilor publice ale preşedintelui Traian Băsescu care provoacă reacţia celor care se simt “umiliţi” de şeful statului, şi a precizat din nou că USL îl va propune pe el, ca unic candidat, pentru postul de prim-ministru.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ziua Naţională a României, bătaie pe mâncare şi huiduieli

Studentele din UK au opţiunea să se prostitueze pentru a-şi acoperi taxele de şcolarizare