Terminatorii



De Sorin Cehan

Din nou românii pe post de bau-bau. După ce se ridică restricţiile vor invada Anglia cu sutele de mii şi vor distruge peisajul rural englezesc. Vor distruge Anglia! Suntem descrişi ca un fel de terminatori, de fiecare dată când se vorbeşte de creşterea populaţiei, de şomaj, de criminalitate, orice subiect poate fi ascuţit punând ingredientul “România”.

Zilele trecute un ministru conservator a descris un scenariu apocaliptic (în 2025 va fi un deficit de 750.000 de locuinţe) şi a spus că din cauza sosirii în masă a imigranţilor, este nevoie să se betoneze încă 3% din terenul Angliei. “Uneori clădirile sunt mai frumoase decât peisajele”, a cugetat adânc ministrul planificării, Nick Boles. Este de presupus că dezvoltatorii imobiliari au un prieten în domnul ministru, care se face că uită că acum, chiar în acest moment, în Anglia sunt goale 710.000 de locuinţe, conform Empty Homes Stats (www.emptyhomes.com).

Dar dezvoltatorii imobiliari trebuie să-şi asigure şi ei pâinea pe următorii ani…

Oricum, ministrul a dat jumătate de vină pe imigranţi, fără deosebire. Ca în telefonul fără fir, intervin tabloidele, care, având concursul preţios al unui parlamentar conservator, Philip Hollobone, ne acuză de-a dreptul că noi, românii, cu vecinii bulgari, distrugem peisajul rural din Anglia. Hollobone, folosind o metodă matematică discutabilă, a calculat la virgulă câţi români vor veni după 2013, când restricţiile vor fi ridicate. Conservatorul aritmetician a stabilit că după doi ani, în Anglia vor fi 425.000 de români şi bulgari. 1,5% din populaţia celor două ţări!

Pentru a accentua pericolul, apocalipsa locuinţelor este pusă lângă invazia românilor. Daily Express întreabă retoric: “Ar trebui folosită zona rurală pentru a li se oferi locuinţe noilor imigranţi UE? Ar trebui să se construiască pe fâşii din zona rurală britanică pentru a fi cazaţi milioanele de nou-sosiţi din Uniunea Europeană?”

Daily Star a apropiat apocalipsa şi a scris că sfârşitul lumii englezeşti este la sfârşitul acestei luni, când se vor ridica restricţiile: “Zona rurală este sub ameninţarea unui val de imigranţi români şi bulgari, au fost avertizaţi parlamentarii. Conservatorul Philip Hollobone a spus că ei se vor aduna în UK când se vor ridica restricţiile, la sfârşitul acestei luni.”, a scris Daily Star.

Mai e un an până la ridicare restricţiilor, dar acest crescendo de acuzaţii poate duce la alte limitări pentru români în UK. Am fost deja ameninţaţi cu introducerea vizelor, cu restricţii la NHS… Orice se poate întâmpla, având în vedere că reacţia statului român şi a comunităţii româneşti din Anglia este zero.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cum au votat românii din Marea Britanie

Dilema lui Băsescu: Victor Ponta prim-ministru sau a treia suspendare?