in

Daily Mail: Hoarde de români se pregătesc să ne invadeze



Publicaţia Daily Mail a reuşit să facă propria investigaţie cu privire la intenţiile românilor şi bulgarilor de a emigra în Marea Britanie imediat ce se ridică restricţiile.

Un jurnalist român, corespondent al publicaţiei britanice, a mers la câteva agenţii de plasare a forţei de muncă din Bucuresti şi a întrebat care sunt şansele de a găsi un loc de munca şi de emigrare în Marea Britanie.

Agenţiile i-au refuzat politicos CV-ul, spunandu-i că există deja liste cu câteva sute de persoane care doresc acelaşi lucru, dar locurile de muncă lipsesc.

Interpretarea Daily Mail în acest caz este: sunt mii de români înscrişi pe liste care abia aşteaptă ridicarea restricţiilor. După ei, vor veni şi alţii.

Ce nu ştie Daily Mail (sau nu vrea să arate publicului) este că aceste liste există de zeci de ani, că listele nu sunt în special pentru Marea Britanie ci pentru orice altă ţară din Vest şi că oamenii nu vor neapărat să emigreze ci doar să muncească în condiţii mai bune.

Reporterul a mai întrebat diverse agenţii de turism dacă se aşteaptă la o creştere a numărului de persoane care vor călători spre Marea Britanie după ridicarea restricţiilor, iar din răspunsul absolut firesc (da, ne aşteptăm la o creştere), Daily Mail a tras concluzia că respectivii ştiu cu siguranţă că un număr tot mai mare de români se va muta în UK.

La Sud de Dunăre, în Bulgaria, investigaţia a arătat că absolut fiecare persoană întâlnită îşi doreşte să emigreze, de la romii care vând ţigări fără timbru la colţul străzii până la tinerii absolvenţi din Sofia.

Daily Mail mai evidenţiază diferenţele între salariile minime (£6,15/oră în UK faţa de £0,73 – £0,79 în cele două ţări est-europene) şi mai ales diferenţele între ajutoarele şi beneficiile oferite de guvern, de câteva zeci de ori mai mari în Marea Britanie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Trei români, autorii jafului secolului: au furat tablouri în valoare de 300 milioane euro

UK – Raiul pe pământ?