in

Ministrul Comunicațiilor, un român cu cetățenie britanică. A lucrat în sistemul financiar din Londra

Alexandru Petrescu, fost ministru al Economiei și ulterior ministru pentru IMM-uri în Guvernul Grindeanu, va fi ministrul Comunicațiilor, în locul lui Bogdan Cojocaru, remaniat.

Fost vicepreședinte al PSD Diaspora, Petrescu a condus Poșta Română, din iunie 2014 până în ianuarie 2017, fiind în centrul mai multor momente controversate, potrivit Hotnews.

Alexandru Petrescu a declarat, de asemenea, că nu mai este membru PSD din anul 2015.

Petrescu are dublă cetățenie, română și britanică. Este licențiat în economie la University of Wales, specializarea Business Administration.

La Londra a deținut mai multe poziții de conducere în sistemul financiar-bancar din Regatul Unit și a deținut și funcția de președinte al Consiliului de Administrație al CFR Călători.

În octombrie 2014, în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, Poșta Română a fost implicată într-un scandal, după ce bucureștenii au găsit în cutiile poștale pliante electorale cu mesaje precum: “Klaus Iohannis vrea să îți Taie Pensia!”, Traian Basescu îl susține și îl voteaza pe Klaus Iohannis! și ‘Doar Ponta protejează pensiile!’.

Poșta Română a reacționat, subliniind că distribuirea acestor pliante s-a făcut în baza unui contract comercial, așa cum a făcut-o și în alte campanii electorale (cu majoritatea formațiunilor politice implicate) și că nu o privește conținutul mesajelor livrate.

La sfârșitului anului 2015, Poșta Română, condusă tot de Alexandru Petrescu, a fost sancționată cu 7,4 milioane de euro de Consiliul Concurenței pentru că și-ar fi încălcat obligațiile de nediscriminare și de transparență prin oferirea în mod exclusiv, companiei Terradox, în anul 2009, deci înainte de mandatul lui Petrescu, a unor condiții contractuale favorabile în raport cu concurenții săi. Poșta Română a contestat în instanță amenda primită.

În 2015, compania a înregistrat o pierdere netă de 7,4 milioane de euro. Cu toate acestea, Alexandru Petrescu a încasat un bonus de performanță în valoare de 135.418 lei brut. Poșta a susținut atunci că ar fi avut profit dacă nu ar fi primit amenda de la Consiliul Concurenței.

În februarie 2017, pe când Alexandru Petrescu ocupa funcția de ministru al Economiei în Guvernul Grindeanu, Curtea de Conturi arăta într-un raport că Petrescu ar fi încasat în mod nelegal bonusuri în valoare de 236.864 de lei (peste 53.000 de euro) pe când era director general al Poștei Romane.

Votul româncei din Vanuatu s-a rătăcit la Poșta Română. „Este «în prelucrare» la Oficiul Poştal Bucureşti 83”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Theresa May încearcă să îi convingă pe industriașii britanici de utilitatea Brexit: „Cetățenii UE nu vor mai sări peste rând”

Marea Britanie riscă să se destrame din cauza Brexit. Vezi cine spune asta