in

Membrii unui forum românesc, acuzaţi de rasism



Publicaţia britanică Express.co.uk a tradus câteva comentarii rasiste ale membrilor forumului ROMÂNi ONLiNE UK şi i-a acuzat pe aceştia de rasism.

Un purtător de cuvânt al UK Independence Party, Gerard Batten, s-a arătat “înfuriat” pe comentariile românilor, declarând: “Marea Britanie se mândreşte cu o societate primitoare şi tolerantă. Cerem celor care vin aici să adere la aceleaşi valori. Totuşi, sunt persoane care doresc să migreze în UK şi in mod clar nu doresc să se integreze, bazat pe propriile prejudecăţi”.

“Aceasta demonstrează că imigraţia la scară largă nu duce la integrare. Vom ajunge să avem comunităţi de oameni care nu pot convieţui şi vom ajunge la segregare” a mai spus el.

Publicaţia Express.co.uk a ales pentru analiză o discuţie veche de aproape 3 ani, dar a prezentat-o ca fiind “o discuţie despre ridicarea restricţiilor din 2014”.

Membrii forumului nu s-au arătat supăraţi de comentariile ziarului britanic, unii recunoscând că românii au tendinţa de a fi xenofobi, dar pe parcursul vieţii în UK, de obicei scapă de prejudecăţile cu care au venit.

Un membru al respectivului forum a declarat că, chiar dacă a fost citat de Express.co.uk şi chiar dacă publicaţia a omis să redea întreaga conversaţie în care el era împotriva rasismului şi intoleranţei, nu este supărat. Ştie că românii nu sunt văzut foarte bine, iar jurnaliştii au nevoie de subiecte.

“Este încă un articol, într-un ziar oarecare, în care românii sunt arătaţi cu degetul pentru ceva ce nu au făcut. Comentariile noastre nu erau rasiste” – a mai spus el.

Discuţia de pe forum poate fi citită AICI.
Articolul britanic poate fi citit AICI.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Scoţia vrea imigranţi români şi bulgari

Românii aleg să se trateze peste hotare