Ministrul federal de Interne de la Berlin, Hans-Peter Friedrich, a declarat într-un interviu pentru publicaţia germană Der Spiegel că va opune la Consiliul JAI din 7-8 martie dreptul de veto al Germaniei împotriva aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.
Hans-Peter Friedrich doreşte împiedicarea unei aderări rapide a Bulgariei şi României la spaţiul Schengen şi rdicarea controalelor de graniţă pentru cetăţenii acestora. Dacă în urma votului din cadrului reuniunii miniştrilor de Justiţie şi Afaceri Interne (Consiliul JAI – n.r.) ambele ţări vor fi admise, “intrarea acestora va fi împiedicată prin veto-ul german”, a declarat Friedrich.
“Chiar şi considerarea aderării parţiale, adică intrarea cu aeroporturile şi porturile maritime, este scoasă de la masa discuţiilor”, a completat ministrul german.
“Extinderea spaţiului Schengen va fi acceptată de către cetăţenii noştri numai în condiţiile în care sunt asigurate premisele de bază”, a spus Friedrich. “În momentul de faţă nu este cazul”, a adăugat el. Rheinische Post mai arată că România şi Bulgaria fac parte din anul 2007 din Uniunea Europeană, dar având în vedere deficienţele în sistemul judiciar, în lupta anticorupţie şi a crimei organizate, a fost instituit un mecanism de cooperare şi verificare unic până acum în UE, care impune ambelor ţări îndeplinirea unor cerinţe stricte. Comisia Europeană a constatat în ultima perioadă lipsa de progres în aceste domenii a Sofiei şi Bucureştiului, mai adaugă publicaţia germană.
Replica lui Radu Stroe
Ministrul de Interne al României, Radu Stroe, a declarat, luni dimineaţă, că Germania a pierdut ocazia să tacă referitor la aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen. “Germania a pierdut ocazia să tacă. Urma să se exprime în JAI. Păcat (…) La MAI există o vorbă: ‘trebuie să păstrezi limita legitimei apărări’. Ministrul a depăşit limita legitimei apărari. Păcat. Noi am făcut ce trebuia pentru a intra în Schengen. Lăsăm Germania să găsească momentul când va considera ea să ne lase în Schengen”, a spus Radu Stroe.
Ministrul de Externe Titus Corlăţean a explicat, tot luni dimineaţă, la RFI, că în cazul în care intrarea României în spaţiul Schengen va fi amânată din nou, statele care se declară împotrivă trebuie să aducă argumente solide în acest sens.
Războiul declaraţiilor la Bucureşti
Anunţul ministrului de Interne de la Berlin a venit în contextul unui război al declaraţiilor între oficialii de la Bucureşti, alimentat de eşecul previzibil al aderării la Schengen.
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a făcut un anunţ surprinzător: „România va renunţa la aderarea la spaţiul Schengen dacă nu va fi primită la Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) care va avea loc la Bruxelles, între 7 şi 8 martie“.
„Dacă noi nu vom obţine o decizie corectă, legitimă, înseamnă faptul că acest proces bazat pe nişte criterii de vechime, pe un Tratat European, nu mai este credibil. Nu mai este credibil, nu mai sunt interesat să fac parte din acest proces“, a explicat Corlăţean. „Cum am trăit fără Schengen, putem să trăim în continuare”, a concluzionat ministrul de Externe. Declaraţia a atras critici de la Palatul Cotroceni, Administraţia Prezidenţială caracterizând-o drept o opinie „strict personală“.
„Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, se delimitează de aceste afirmaţii şi reiterează faptul că România îşi menţine întregul interes pentru aderarea la spaţiul Schengen cât mai curând“, a precizat purătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea.
Premierul Victor Ponta a susţinut că Titus Corlăţean a vorbit în numele Guvernului şi i-a cerut lui Băsescu să tacă.
„Cu cât tace şi cu cât face mai puţin scandal, cu atât Guvernul României şi România au şanse să se integreze mai repede şi mai bine în Europa“, a comentat Ponta.
„Dacă decizia va fi din nou de amânare, atunci e clar că va fi nevoie de o soluţie politică a acelui stat care se opune intrării noastre în Schengen şi noi vom aştepta, nu va mai fi pe agenda Guvernului României intrarea în Schengen ca o prioritate“, a explicat Ponta.