Nod în papură



De Sorin Cehan

În fiecare săptămână, o anumită parte a presei britanice, şi parafrazarea expresiei consacrate de Ion Iliescu chiar se potriveşte, ne bagă în cerneală de culoare neagră. Ca la un concurs de “cine dă mai tare în români”, tabloidele, în special Express şi Mail, caută să ne pună într-o lumină nefavorabilă, încălcând în acest fel deontologia jurnalistică: informaţii tendenţioase, prezentate trunchiat sau interpretate forţat pentru confirmarea tezei pericolului românesc.

Daily Mail a fost în România de două ori în două săptămâni şi dacă o dată se poate să fi nimerit din greşeală în Ferentari, căutând românul reprezentativ, a doua oară a mers la Baia Mare la ghetoul romilor creat de un primar exaltat. Asta deja denotă un plan bine pus la punct, de identificare a românilor cu romii care trăiesc în mizerie. Reacţiile din ultima vreme vezi reacţiile ambasadorului, campania gandul.info, reacţiile românilor din UK au arătat că românii sunt şi altceva decât cerşetorii şi hoţii trântiţi de tabloide în prima pagină.

Si lumea trebuie să revină la imaginea clasică!

Daily Express atacă pe alte fronturi. Cel mai esterofob, ca atitudine, ziar din Marea Britanie, descoperă că românii sunt rasişti. Aşa cum Mail a căutat români şi a găsit romi, aşa face Express, căutând păreri ale românilor şi găsindu-le tocmai pe cele cu tentă rasistă. Cu siguranţă, nu suntem nici mai mult, nici mai puţin rasişti decât alţi europeni. Ignoranţa este un ingredient esenţial al rasismului şi prostia este împărţită democratic în lume: toate popoarele au rasişti, proşti. Si infractori.

La infractori, Express ne dă locul doi, ca să scoată în evidenţă de fapt că suntem cei mai periculoşi, că deşi polonezii au mai mulţi infractori, noi de pe locul doi suntem mai periculoşi decât ei. Iese la iveala că am fi 68.000 de români, dintre care 28.000 au fost arestaţi. E înspăimântător, aproape jumătate dintre români sunt criminali… Nu contează că în închisorile britanice sunt acum circa 600 de români. Nu contează că suntem 200.000, nu 68.000, dacă vrem să fim mai precişi. Depinde la ce te raportezi. Aici Daily Express putea fi şi mai răutăcios: putea calcula câţi români au fost denunţaţi în ultimii 20 de ani în UK: ar fi ieşit mai mult de 68.000! Ne închipuim titlul: “Din 68.000 de români, 100.000 de denunţaţi”. Manipularea ar fi fost prea grosolană.

Nu se vor opri, pentru că probabil şi cititorii au prins gust. La paginile de cronică neagră, isprăvile românilor au rubrică fixă. Iar când nu e nimic de scris din realitate, se inventează ceva, nu-i problemă. O statistică se găseşte oricând, un cartier rău-famat din România, o lasagna cu carne de cal…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Salariul minim din ţară, cel mai mic din UE

UKIP nu trebuie lăsat să influenţeze politica şi imigraţia