in

Șefa FMI: Mulți britanici regretă că părăsesc UE. Legal, articolul 50 poate fi revocat

Directoarea Fondului Monetar International (FMI), Christine Lagarde, a declarat că tot mai mulți britanici regretă Brexit-ul, potrivit AFP.

„Se pare că există mai mulți britanici care ar fi preferat să rămână decât să iasă”, din Uniunea Europeană, a spus Lagarde, la o conferință la Washington.

„Cred că există regrete în multe pârți din Europa. Cred că există mai multe regrete în Marea Britanie decât în urmă cu șase luni”, a spus ea într-o discuție la tribuna Bibliotecii Congresului SUA.

„Există o mai mare conștientizare acum că vor fi mai multe pierderi din cauza Brexit-ului decât a fost preconizat și decât s-au așteptat cei care au făcut campanie” pentru ieșirea Marii Britanii din UE, a insistat ea.

Directoarea FMI a semnalat de asemenea cu optimism că, „legal”, Marea Britanie are posibilitatea de a renunța să mai iasă din UE fără a mai avea nevoie de acordul altor state membre, așa cum a transmis avocatul general al Curții de Justiție a UE.

Există „un mijloc perfect legal de a revoca Articolul 50, o dispoziție conform căreia Marea Britanie se retrage”, a adăugat Legarde.

Întrebată dacă acest lucru este și viabil, ea a răspuns că „cel puțin este legal”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Olguța Vasilescu vrea să numere românii din străinătate: „Nu vă luăm calitatea de român”

Bogătașii Londrei se pregătesc de Brexit? Zeci de proprietăți scoase la vânzare într-una dintre cele mai luxoase zone