in

Prag mai mic la referendum. Reducerea la 30% este constituţională



Reducerea de la 50% la 30% a pragului de prezenţă la referendum este constituţională dar se va aplica doar referendumurilor organizate începand de anul viitor, au decis miercuri judecatorii Curţii Constituţionale. În 29 mai, Camera Deputaţilor a adoptat, cu 221 de voturi “pentru”, 73 de voturi “împotrivă” şi 2 abţineri, proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum la 30%.

Iniţiativa legislativă a modificat Legea referendumului în sensul reducerii pragului de prezenţă la acest tip de scrutin de la 50% la 30%, dar şi introducerea condiţiei unui vot de 25% din alegători pentru validarea rezultatelor.

Referendumuri amânate

Cel mai probabil atât referendumul pentru revizuirea Constituţiei cât şi reluarea consultării populare iniţiate de preşedintele Traian Băsescu vor fi amânate.

Demersul USL de a chema românii la vot pentru aprobarea revizuirii Constituţiei nu ar obţine cvorumul de 50% plus 1, astfel că guvernanţii s-ar confrunta cu un referendum nevalidat, aşa cum s-a întâmplat anul trecut în cazul referendumului pentru demiterea şefului statului.

De altfel, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, că demersul de revizuire a Constituţiei are o problemă dacă se aplică abia peste un an legea privind reducerea pragului de prezenţă la referendum, deoarece este foarte greu să fie motivaţi cetăţenii să vină la vot. “În calea demersului USL şi pentru o decizie rapidă în această toamnă şi pe Constituţie şi pe regionalizare cu siguranţă este o piedică”, a precizat Zgonea, întrebat dacă decizia Curţii Constituţionale în cazul referendumului reprezintă o piedică pentru adoptarea proiectelor USL.

De cealaltă parte, consultarea referendară (parlament unicameral cu 300 de membri) pusă la cale de preşedintele Traian Băsescu s-ar putea amâna şi ea.

„Referendumul va fi declanşat după ce se întâmplă două lucruri: adoptarea noii legi a referendumului şi adoptarea de Parlament a Constituţiei revizuite. După ce aceste evenimente se petrec, voi lua decizia referitoare la dată. Voi declanşa referendumul în ambele condiţii, 30% sau 50% cvorum“, a declarat recent şeful statului.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Umiliți și amenințați cu moartea în Germania

Aplicații gratuite la Universitățile din Anglia