Parohia Ortodoxă Română din Nottingham și East Midlands, a sărbătorit, pe 29 iunie, Hramul Bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel. La eveniment a participat și ambasadorul României în Marea Britanie, dr. Ion Jinga.
Preotul paroh Dan Petru Ghindea a subliniat preocuparea Ambasadei României de a fi aproape de românii din Marea Britanie, de a le cunoaște problemele și a oferi sprijin. La rândul său, ambasadorul Ion Jinga a spus că este bucuros să se aflea lături de comunitatea din Nottingham și a vorbit despre importanța bisericii în viața comunităților de români din Marea Britanie.
Ambasadorul Jinga, invitat la ceremonia exclusivistă a Ordinului Jartierei
I-a încurajat pe românii din Marea Britanie să arate respect statului în care trăiesc și muncesc, unde au ocazia de a-și face cunoscute tradițiile și credința, și să reprezinte cu mândrie și demnitate numele de român. Jinga a spus că speră ca cei care au ales să plece din țară se vor întoarce acasă, pentru a valorifica experiența acumulată și pentru a construi România viitorului, asigurîndu-i că țara are nevoie de implicarea lor.
Preotul Ghindea a oferit ambasadorului României o icoană înfățișându-l pe Sf. Martir Constantin Brâncoveanu împreună cu fiii, luptatori pentru credințași păstrarea ființei naționale.
Ambasadorul Ion Jinga s-a întâlnit cu consulii onorifici
Cu acest prilej, s-a oficiat și un parastas în memoria victimelor accidentului rutier din Muntenegru, in care și-au pierdut viața 18 români. După încheierea slujbei religioase, reprezentanții Secției Consulare au oferit servicii și asistență consulară cetațenilor români.