“Miss Diaspora” este un concurs de frumusețe și spiritualitate românească, adresat tinerelor de origine română din diaspora. Conform site-ului missdiaspora.ro, concursul este organizat de Asociația Pro Familia, București, România, care este deținătoarea mărcii, din anul 2001. Partener tradițional al Concursului Miss Diaspora este Complexul Paradiso din Mangalia, acolo unde vor fi cazate concurentele.
Primul concurs Miss Diaspora s-a desfășurat în anul 2000. A urmat o pauză de doi ani, pentru ca apoi competiția să fie reluată în anul 2003. Prima ediție de la Mangalia a fost câștigată de Viktoriya Pintyak, chiar din Marea Britanie. Republica Moldova deține două titluri de Miss Diaspora, la fel ca și Canada. Anul trecut, trofeul a revenit concurentei din Australia, Bianca Lazăr.
Concurentele selectate pentru finala concursului, vor da o declarație pe propria raspundere prin care să confirme că au domiciliul legal în străinătate, că nu sunt sau că nu au fost căsătorite, că nu au născut, că nu au apărut în pictoriale nud și că au luat cunoștință de regulamentul concursului. Declarația falsă duce la eliminarea din concurs, avertizează organizatorii. Finalistele sunt obligate să participe la programul de pregătire premergător concursului.
Ele vor semna un contract cu organizatorii în care sunt detaliate normele de comportament în tipul cantonamentului și în timpul concursului, relațiile cu presa etc. De asemenea, Partenerii sau concurentele selectate vor trimite organizatorilor fotografii cu finalista realizate în locuri reprezentative pentru orașul în care locuiesc, vestimentații pentru cocktail-uri, întâlnirile cu presa, reportaje TV, două fanioane și două drapele ale țării reprezentate.
Mai trebuie spus că organizatorii asigură cazare și masa pentru participante, pe perioada de pregătire și desfășurare a concursului, transportul pe teritoriul României, vestimentația pentru probele concursului, coafura și machiajul pentru concurs, ședințe foto și probe filmate. Este important de știut că în ceea ce privește cheltuielile pentru transportul internațional acestea cad în sarcina concurentelor.
Partenerii concursului pot asigura parțial sau integral aceste costuri. Cheltuielile de deplasare, cazare și masă pentru eventualii însoțitori nu sunt suportate de organizatori. În cadrul programului de pregătire se vor exersa probele concursului, vor fi organizate ședințe foto și de mișcare scenică, precum și cursuri de tradiție și civilizație românească.
Premiile concursului Miss Diaspora 2013 sunt:
Premiul Isi trofeul Miss Diaspora: 5000 lei
Premiul II: 3000 lei
Premiul III: 2000 lei
Premiul de popularitate: 1000 lei
Reamintim că preselecția pentru Miss Diaspora UK va avea loc pe 30 iulie, de la ora 20.30, la The Masons Arms – Club Românesc în Edgware. Până pe 30 iulie puteți să trimiteți cererea de participare, însoțită de o fotografie, la adresa: [email protected].
Sponsorii acestei ediții a Miss Diaspora UK sunt: Levenes Solicitors și Money Gram.