in

Vârsta de pensionare la femei creşte la 65 de ani



Ministerul Muncii a decis să egalizeze vârsta de pensionare a femeilor cu cea a bărbaţilor, începând cu anul 2015. Drept urmare, femeile vor ieşi la pensie la vârsta de 65 de ani. Sinducatele cred că foamea de profit a patronilor, evaziunea fiscală şi influenţa muncii gri conduc la aceste măsuri care se răsfrâng negativ asupra populaţiei.

Din 2015, femeile vor ieşi din câmpul muncii abia la 65 de ani, la fel ca şi bărbaţii. Măsura a fost cuprinsă în Strategia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă 2013- 2020 şi îi îngrijorează deja pe români. Asta pentru că singura soluţie pentru bătrânii care sperau la un venit mic, dar sigur, adică pensia, e să lucreze chiar până la moarte.

Măsura este cu atât mai bizară, cu cât în majoritatea ţărilor din Europa vârstele de pensionare sunt diferite pentru femei şi bărbaţi, luându- se în calcul gradul de degradare şi puterea de muncă diferite la cele două sexe. În România, vârsta de pensionare s-a modificat şi în 2010, când de la 59 de ani s-a ajuns la 63 de ani, în cazul femeilor, şi de la 64 de ani la 65 de ani, pentru bărbaţi.

Mulţi vor cotiza degeaba

Măsura pe care Ministerul Muncii o pregăteşte acum intră în total dezacord cu alte date sociologice importante, precum speranţa de viaţă. La acest capitol, România stă foarte prost pentru că, în medie, noi trăim cu aproximativ 10 ani mai puţin decât restul occidentalilor. Mai exact, potrivit ultimelor statistici, în România femeile au o speranţă de viaţă de 74 de ani, în timp ce bărbaţii noştri ating în medie vârsta de 70 de ani. Asta înseamnă că o parte bună a celor care cotizează acum la sistemul public de pensii nu vor mai avea timp să beneficieze de această formă de protecţie socială.

Prea mulţi pensionari, prea puţini salariaţi

Creşterea vârstei de pensionare la femei ar putea să reducă presiunea de pe fondul de pensii. În România, în 1990 erau 8,1 milioane de salariaţi şi 3,5 milioane de pensionari. Situaţia s-a schimbat dramatic în 2012, când 4,3 milioane de angajaţi plăteau contribuţii pentru 5,3 milioane de pensionari. Analiştii economici susţin că aceasta este cea mai gravă anomalie a economiei şi a societăţii româneşti, scrie zf.ro.

“În ritmul actual, cred că în mai puţin de zece ani, în România nu se vor mai putea plăti pensiile şi va trebui să se împrumute. Am decăzut din punct de vedere economic atât de mult, încât nu trebuie să ne aşteptăm la vreun miracol, cu cât trece timpul, cu atât va fi mai costisitor”, este de părere profesorul universitar Mircea Coşea, care a fost membru al partidelor politice PDSR (până în 1997) şi apoi al PNL (până în 2007).

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Statul, cu ochii pe banii românilor. Declararea averii ar putea fi obligatorie din 2014

Jamie Oliver: Dacă angajez doar britanici, dau faliment