in

Cătălin Zmărăndescu l-a zdrobit pe Dan Lovett prin KO în repriza a treia (VIDEO)

Cătălin Zmărăndescu rămâne campionul european în versiunea IBA la box, după ce l-a învins, sâmbătă, 21 septembrie, pe britanicul Dan Lovett. Meciul dintre cei doi a fost evenimentul principal al unei gale profesioniste ce s-a disputat la Circus Tavern din Purfleet, Essex.



Cătălin l-a învins pe Lovett prin KO, după două reprize și jumătate pe care le-a dominat categoric. Mai tânărul său oponent a fost pus la pământ printr-un upercut de stânga.

După meci, Zmărădescu a declarat, pentru Ziarul Românesc Weekly că a suferit o accidentare ușoară la brațul drept, chiar înainte de a-și învinge adversarul, însă a continuat lupta: „Este pentru prima data în cariera mea când dau un KO cu mâna stângă”, a mărturisit campionul român, stabilit în Marea Britanie.

Cătălin va trebui să se refacă până în luna noiembrie, când va avea două meciuri grele, unul în cușcă, pentru titlul mondial în versiunea CFC și altul pentru titlul mondial IBA lam box profesionist.

În numărul din 28 septembrie al Ziarului Românesc puteți citi un amplu interviu acordat de campionul Cătălin Zmărăndescu.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Operaţiunea „Total Pierduţi”. Tinerii alcoolici, „vedete” în ziarele britanice

Medic militar, reţinut de procurori. A fost prins în flagrant când primea mită de 2.000 de euro