in

Lege împotriva românilor! Încă cinci ani de restricții?

Zeci de parlamentari conservatori britanici vor adoptarea unei legi care să prelungească restricțiile de pe piața muncii pentru români și bulgari cu încă cinci ani. Ei pun presiune asupra primului-ministru de a sfida Uniunea Europeană și normele privind libera circulație, se arată în Daily Mail.

Propunerea se află în fața unei comisii parlamentare, iar votul asupra ei ar putea fi dat în câteva săptămâni.



Inițatorul proiectului este un parlamentar conservator din Derbyshire, Nigel Mills. El propune modificarea Legii Imigrației a Guvernului Cameron care se află în prezent la Camera Comunelor. Potrivit acestuia, dacă legea ar trece, restricțiile pentru români și bulgari s-ar extinde până în decembrie 2018.

Daily Express a trecut la jigniri: „«Trebuie să respectați legislația europeană», latră un europarlamentar român”

O astfel de măsură ar duce la sancțiuni din partea Bruxellesului, dar inițiatorii spun că este mai bine decât presiunea ce se va pune pe serviciile sociale și medicale, dar și pe locurile de muncă, în timp ce mulți britanici se luptă să își găsească o slujbă.

Inițiatorul, Nigel Mills, a declarat pentru Daily Mail: “Guvernul a propus cu un proiect de lege a imigrației foarte valoros, care introduce o serie de măsuri prin care mulți oameni nu vor mai fi bineveniți aici.”

„Dar ceea ce nu avem în lege sunt măsuri cu privire la români și bulgari și asta își doresc oamenii atunci când vine vorba despre imigrație. Și pe bună dreptate oamenii doresc să știe ce se va întâmpla de la 1 ianuarie. Prognoza neoficială spune că un sfert de milion de oameni vor veni aici în următorii cinci ani”, a declarat Mills.

El a mai subliniat că în 2004, atunci când guvernul laburist nu a adoptat restricții temporare privind imigranții din Polonia și alte șapte noi state membre ale UE, mai mult de un milion de persoane au sosit în Marea Britanie în ciuda previziunile oficiale, care dădeau o cifră de doar 13.000.

Românii nu sunt bineveniți pe piața muncii din UE. Cea mai ostilă țară este Marea Britanie

Un purtător de cuvânt al ministerului de Interne a declarat: “Guvernul a extins controalele tranzitorii pentru perioada maximă, până la 31 decembrie 2014. Nu există nicio posibilitate de a le extinde în continuare, suntem legați de termenii tratatelor de aderare negociate de Guvernul anterior.”

Legile anti-imigrație trimise în Parlament. Prevederile nu îi vizează pe cetățenii UE

„Ne concentrăm pe eliminarea abuzurilor la libera circulație între statele membre ale UE și abordarea factorilor care conduc imigrația europeană spre Marea Britanie.”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Oana Grigoruţ, supranumită “Cameron Diaz” a României, face furori la Hollywood

Europarlamentarul Ivan: Atitudinea față de români este execuție publică!