in

CE despre regula celor 150 de lire: Pragul de venituri pentru cetățenii europeni este ilegal

Pragul de venituri pentru cetățenii europeni care lucrează în Marea Britanie impus de Guvernul Cameron este ilegal în conformitate cu legislația UE, avertizează Comisia Europeană.



Potrivit The Telegraph, oficialii de la Bruxelles au avertizat că planul executivului de la Londra de a solicita imigranților din interiorul Uniunii Europene un câștig de 150 de lire sterline pe săptămână, timp de trei luni, înainte de a putea pretinde beneficii, este aproape sigur “incompatibil” cu legislația UE.

Comisia Europeană a precizat că jurisprudența existentă în cadrul instanțelor din UE sugerează că un asemenea “prag de venituri minime”, este împotriva legii.

CE a cerut în mod oficial guvernului britanic să furnizeze detalii complete cu privire la măsurile anunțate. „Comisia va examina îndeaproape măsurile recente anunțate de Marea Britanie, pentru a se asigura de compatibilitatea deplină a acestora cu legislația UE”, a spus purtătorul de cuvânt al instituției.

Hotărârile Curții Europene de Justiție sunt obligatorii pentru guvernul și parlamentul britanice, iar hotărârile anterioare au stabilit ilegalitatea de a avea reguli care să se aplice doar pentru cetățenii europeni, pentru definirea unui “lucrător” migrant, în funcție de nivelul de venit.

Legislația UE, așa cum a confirmat Curtea de Justiție, definește un “lucrător” ca fiind orice persoană care exercită o activitate reală și efectivă pentru care aceasta este plătită prin angajarea de către altă persoană“, a declarat un purtător de cuvânt al comisiei.

” Curtea Europeană de Justiție clarifică faptul că cei care muncesc part-time, stagiari și au pair pot fi clasificați drept “lucrători”, cu condiția ca activitatea lor să aibă o valoare economică și să fie reală și efectivă . Jurisprudența arată clar că o definiție a unui lucrător în funcție de cât el sau ea câștigă nu este compatibilă cu legislația europeană.”

De cealaltă parte, reprezentanții guvernului britanic susțin că noul prag, de 150 de lire pe săptămână, ce va intra în vigoare de la 1 martie, este compatibil cu legislația UE, dar că există o neclaritate juridică.

“În conformitate cu jurisprudența UE, locul de muncă trebuie să fie “real și efectiv”, iar câștigul să nu fie atât de mic pe o scară valorică, astfel încât muncitorul să devină marginalizat și dependent”, se arată într-o declarație guvernamentală, citată de The Telegraph.

 „Cu toate acestea, nu există o definiție clară pentru ceea ce înseamnă acest lucru. Măsura va aduce o mai mare claritate și robustețe în procesul de luare a deciziilor în acest domeniu”, se mai arată în declarație.

Deputatul conservator Douglas Carswell, a declarat: „Până când nu ieșim definitiv din UE , nu putem restrânge semnificativ accesul la beneficii. Guvernul nostru trebuie să ceară permisiunea de la eurocrați. Trebuie să ieșim din UE.”

Români, vi se pregătește încă ceva: Nu câștigi 150 de lire pe săptămână, nu ai dreptul la șomaj!

Stephen Booth de la organizația think-tank Open Europe, a declarat că aceasta este o provocare juridică a Uniunii Europene, în ceea ce privește noi norme și că este un punct de vedere politic exploziv ce va avea efect nu numai în Marea Britanie.

O serie de alte state membre ale UE împărtășesc îngrijorarea din Marea Britanie și anume că accesul imigranților europeni la beneficii ar trebui să depindă de o contribuție economică în noua lor țară”, a spus el.

“Libera circulație crează beneficii pentru Marea Britanie, dar o reformă fundamentală a normelor privind accesul la ajutoare sociale trebuie să fie parte a strategiei de renegociere a lui David Cameron.”

În schimb, Comisia Europeană a transmis că imigranții din UE care nu au de lucru trebuie să beneficieze de aceleași drepturi și condiții ca și cetățenii britanici.

“Cetățenii non-activi UE au dreptul de a accesa beneficii în aceleași condiții ca și resortisanții țărilor gazdă, de îndată ce aceștia trec “testul obișnuit de reședință” , adică o dată ce își deplasează centrul de interes într-o altă țară a UE “, a spus purtătorul de cuvânt al CE.

De la 1 martie, toți imigranții din țările membre UE vor trebui să demonstreze că au fost în Marea Britanie timp de trei luni și au avut câștiguri de minim 150 de lire pe săptămână, echivalentul a 24 de ore lucrate pentru salariul minim pe economie. Potrivit The Telegraph, aceasta este suma minimă pentru care angajații plătesc pentru asigurări naționale, înainte de a putea pretinde beneficii.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

„Invazia” a început înainte de 1 ianuarie. Numărul muncitorilor români și bulgari a crescut cu 40% în 2013

În ciuda suspendării împrumuturilor, românii vor să studieze în Marea Britanie