in

Se folosea de frumusețea ei pentru a înșela oameni în vârstă

O femeie de 28 de ani, din România, a fost condamnată, vineri, 28 februarie, la nouă luni de închisoare de Curtea din Lincoln. Nicoleta Bala a fost acuzată că a fost complice cu niște hoți din bancomate, în sensul că distrăgea atenția unor persoane vârstnice în timp ce ceilalți observau codul PIN și apoi furau cardurile bancare.

Potrivit Daily Express, femeia se folosea de frumusețea sa pentru a-i atrage pe bărbații care scoteau bani de la bancomat. Ea a fost arestată în 2008, după comiterea infracțiunilor, însă a reușit să plece în România. Judecătorul Sean Moriss, se arată în Daily Express, a fost revoltat de faptul că Nicoleta Bala a reușit să mai intre de două ori în Marea Britanie fără a fi reperată de polițiștii de frontieră.



Judecătorul a așteptat cazierul româncei, însă nu a vrut să țină seama că tânăra nu a mai avut antecedente penale. El a respins pledoaria apărării care a cerut scutirea de pedeapsă a Nicoletei Bala, pe motiv că se află la prima infracțiune și doar ce a născut.

Judecător din Lincoln către infractorii români: „Stați departe de Marea Britanie”

 El a spus: „Publicul ar fi indignat dacă cineva care face parte dintr-o bandă de infractori care înșeală bărbați în vârstă nu ar fi închis. Ești o tânără atrăgătoare, care a jucat rolul femeii politicoase, plăcute, nevinovate și care s-a angajat în conversații cu victimele, timp în care acestea au fost prădate. Alte femei tinere ar putea să se gândească să intre în găști de infractori, iar acum știu ce le așteaptă. Cu copii sau fără. A fost o infracțiune profesionistă. Va fi o lecție pentru străini, care nu trebuie să vină aici pentru a comite infracțiuni.”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Studenții români: „Ministrul de Externe să vină la Londra!” Guvernul britanic, dat în judecată pentru suspendarea împrumuturilor

Guvernul Ponta III merge în Parlament pentru votul de încredere. Ungurii revin la guvernare