in

Biroul Național de Statistică a mai descoperit 350.000 de imigranți din UE

Biroul Național de Statistică (ONS) a anunțat că a ratat un număr de 350.000 de persoane atunci când a prezentat cifrele migrației nete în ultimii zece ani, din cauza unor greșeli într-un studiu cheie. Oficialii instituției spun că nu au reușit să numere un număr estimat la 350.000 de imigranți din Europa de est sosiți în Marea Britanie între anii 2001 și 2011.

ONS arată că nu a prelevat probe suficiente într-un sondaj crucial făcut în aeroporturi, care este folosit pentru estimarea migrației nete, care înseamnă diferența dintre numărul de persoane care vin și cel al celor care emigrează din Marea Britanie. Cei la la ONS au anunțat că cei mai mulți imigranți ratați la numărătoare au fost din Polonia și alte state foste comuniste care au aderat la UE în 2004. Totalurile revizuite arată astfel o creștere a migrației nete de la 2,2 milioane la 2,5 milioane de persoane.



De asemenea, numărul copiilor care au migrat în Marea Britanie a fost subestimat din aceleași motive, potrivit The Telegraph.

Aeroporturile regionale au fost incluse în calculele celor de la ONS în 2008, „prea târziu pentru a capta valul principal al migrației”, în urma extinderii UE din 2004.

Carlos Vargas Silva, cercetător principal la Observatorul Migrării de la Universitatea Oxford, a declarat: „Știam de ceva timp că migrația netă trebuie să fi fost mult mai mare în perioada 2001-2011 decât au sugerat estimările oficiale. Acest raport oferă dovezi importante cu privire la necesitatea unor mai bune date cu privire la migrație.”

Sir Andrew Green, președintele organizației anti-imigrație MigrationWatch, a declarat: „Este o confirmare finală că migrația externă netă a muncitorilor se ridică la aproape patru milioane de europeni, ceea ce reprezintă două treimi din cea din afara UE. Se dovedește că vârful migrației nete a fost de aproape 275.000 de persoane pe an.”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Lamentările politicienilor nu se bazează pe realitate. A scăzut infracționalitatea românească

Un român a murit în condiții suspecte. Poliția crede că a fost aruncat dintr-o mașină