in

Şase zimbri din Marea Britanie au fost donați Parcului Natural Vânători din Neamţ

Şase femele de zimbru au fost aduse de la grădinile zoologice ale Angliei, Scoţiei şi Irlandei în judeţul Neamţ şi vor trăi de acum în pădurile nemţene, potrivit TVR. Specialiştii din Parcul Naţional Vânători vor să protejeze şi să înmulţească zimbri, care sunt deja în libertate. Animalele vor fi ţinute în carantină o lună, după care se vor alătura celorlalte 11 exemplare, aflate deja în libertate, printre care şi un pui.

Discuţiile pentru aducerea zimbrilor din Anglia au început în primăvara anului trecut şi s-au finalizat cu donaţia făcută de Fundaţia Aspinall, din Marea Britanie. “Dăm drumul la al treilea grup, este vorba de şase exemplare aduse din Marea Britanie. Astfel că în momentul de faţă, efectivul de la Vânători Neamţ aflat în libertate numără 17 exemplare“, spune Răzvan Dez, responsabilul de proiect.



După un drum anevoios, cele două camioane speciale au ajuns în zona Chitile pentru a descărca animalele preţioase.

Am încărcat animalele miercuri dimineaţă la grădina zoologică din Kent şi am venit direct aici. A trebuit să hrănim şi să adăpăm animalele şi am făcut opriri pentru odihnă”, spune şoferul transportului.

Pe durata perioadei de acomodare, zimbrii aduşi din străinatate vor împărţi un ţarc de preeliberare cu exemplarele băştinaşe, se arată în reportajul televiziunii naționale.  Până acum au fost puse în tarc 10 exemplare, cinci  în martie 2012 şi alte cinci în 2013. După perioada de acomodare de aproximativ o lună, cei şase zimbri britanici vor puşi în libertate alături de un grup de 13 exemplare băştinaşe.

Zimbri donați de Marea Britanie pentru Parcul Vânători din Neamț

“Acest nou nucleu vine ca o mănuşă pentru exemplarele deja existente în libertate. Aceste şase femele vin să reîntregească şi să adauge un plus de valore grupului“, declară Sebastian Cătănoiu,  directorul Parcului Natural Vânători Neamţ.

După eliberare zimbrii vor fi monitorizaţi prin satelit pentru a preintâmpina incidentele. Conform legislaţiei, braconajul la zimbru se pedepseşte cu până la 7 ani de închisoare şi amendă de 30.000 de euro.

Sursa: TVR

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Povestea lui Daniel Oloier, „vinovat” că este român. „Arătam suspect în haine de muncitor”

Operaţii estetice la Spitalul de Arși, pe banii statului. Unul din medicii şpăgari avea 700.000 de euro în conturi