Daniel Ţecu, preşedintele Federaţiei Asociaţiiilor Româneşti din Europa (FADERE), a publicat o “scrisoare deschisă către Partidele Politice din România şi către candidaţii la alegerile europarlamentare din 2014″, cu titlul “ŞI NOI SUNTEM ROMÂNI”
Stimaţi candidaţi la alegerile Europarlamentare
Observăm cu îngrijorare că reprezentanţii partidelor politice aflate în campania electorală pentru alegerile europarlamentare nu spun nimic despre ce ar putea face pentru românii care locuiesc în afara României, în Europa.
În ziua de astăzi în Spania locuiesc în jur de un milion de români, în Italia un alt milion, adăugându-i şi pe cei din celelalte ţări ale Uniunii Europene, ajungem la un număr impresionant de peste trei milioane de români care locuiesc în Europa, însă au decis să lucreze sau să locuiască în afara ţării.
Majoritatea dintre aceşti români, cu toate că locuiesc în altă ţară decât România,trimit bani lunar familiilor lor în România, investesc în România şi pentru ei “acasă” este în România.
Pentru toţi aceşti români, alegerile europarlamentare sunt foarte importante. Ei pot locui şi munci în ţările europene datorită existenţei Uniunii Europene.
Ne dorim ca cei care vor merge ca eurodeputaţi în Parlamentul European să ştie că noi, românii din Europa:
– Vrem Directive Europene care să ne protejeze de încercările unor Guverne de a ne face viaţa imposibilă prin discriminare în obţinerea documentelor de şedere, a locurilor de muncă sau a ajutoarelor sociale.
– Vrem legi la nivel european care să ne protejeze împotriva abuzurilor din partea funcţionarilor sau a angajatorilor care încă îşi permit să ne plătească mai puţin decât îi plătesc pe colegii noştrii de muncă de alte naţionalităţi sau ne pun să lucrăm în condiţii inferioare celorlalţi.
– Vrem să putem călătorii şi lucra în orice ţară europeană fără ca cineva să ne privească urât. Vrem să vă luptaţi pentru îmbunătăţirea imaginii românilor şi României în Europa.
Credeţi că veţi putea lupta pentru aceste trei probleme şi pentru multe altele cu care românii din diaspora europeană se confruntă, dacă veţi fi aleşi în Palamentul European?
Daniel Ţecu
Preşedinte FADERE