Numărul cetățenilor români fără adăpost care dorm sub cerul liber în centrul capitalei britanice s-a triplat în ultimele luni, iar numărul celor arestați de aceeași cetățenie s-a ridicat la 2.000 în 12 săptămâni, scrie cotidianul Daily Mail. Pe baza acestor cifre, consiliul Westminster va purta discuții, în această săptămână cu Ministerul de Interne, pentru rezolvarea situației, se mai arată în articol.
Potrivit Daily Mail, aproximativ 20 de cerșetori români și-ar fi instalat tabere în jurul Marble Arch și Hyde Park, săptămâna trecută. Cei care locuiesc în apropiere au declarat că vagabonzii se spală în fântânile arteziene din zonă, aruncă gunoiul pe unde apucă și chiar își fac nevoile în public. Un parlamentar conservator pentru Westminster, Mark Field, cere guvernului să ia măsuri urgente, se mai arată în Daily Mail. El a spus: “Românii au dreptul să vină în această țară și știu că mulți au venit pentru a se angaja și a-și plăti taxele.”
„Este inacceptabilă creșterea numărului celor care dorm sub cerul liber pe străzile capitalei noastre și trebuie să existe măsuri urgente pentru a ne asigura că aceștia sunt trimiși înapoi în România.”
În ciuda recentelor cifre ale Biroului Național de Statistică, ce au arătat că numărul românilor și bulgarilor din Marea Britanie a scăzut după 1 ianuarie, Daily Mail contiună să inoculeze ideea unei invazii.
Astfel, potrivit unui raport al Consiliului Westminster, numărul românilor fără adăpost din centrul Londrei ar fi crescut de la 20, în luna ianuarie, la 59 luna trecută.
Românii vor putea fi expulzați din Marea Britanie fără a fi condamnați de un tribunal
Aceasta chiar dacă, în conformitate cu legislația introdusă la începutul acestui an, cetățenii UE care nu pot prezenta un motiv întemeiat de a fi în Marea Britanie, cum ar fi un loc de muncă, sunt pasibili să fie deportați în țările de origine, cu interdicția de a intra un an în Regatul Unit.
Liderul Consiliului Westminster, Philippa Roe, a declarat că a vrut să ia măsuri mai stricte, însă nu a avut cum din cauza reglementărilor UE. „Până nu se face ceva cu privire la libera circulație (în Uniunea Europeană – n. red.) suntem limitați în a face ceva în mod legal”, a declarat aceasta.
Măsuri împotriva unui aflux de români și bulgari. Persoanele fără adăpost, interzise în centrul Londrei
Pe de altă parte, un articol din The Guardian, publicat în urmă cu câteva zile, relevă faptul că autoritățile britanice se confruntă cu o adevărată criză a persoanelor fără adăpost. Astfel, la nivelul întregii țări, ar exista peste 115.000 de oameni care dorm în stradă, cu 26% mai mulți decât anul trecut.
Potrivit The Guardian, în Londra există mai mult de 6.400 de persoane fără adăpost, ceea ce înseamnă că cei 59 de români numărați de Daily Mail sunt doar o picătură într-un lac.