Scoţia decide joi, 18 septembrie, dacă va deveni independentă sau dacă va rămâne în componenţa Marii Britanii. Birourile de vot s-au deschis de dimineață, la ora 07.00 pentru referendumul pe tema independenţei Scoţiei, un act istoric ce ar putea duce la destrămarea Marii Britanii şi la formarea unei noi ţări în Europa.
Alegătorii vor trebui să răspundă la întrebarea: “Scoţia trebuie să devină o ţară independentă?”, şi să decidă dacă vor pune capăt sau nu unei situații care datează din 1707. 4,29 de milioane de alegători – dintre care 600.000 au votat deja prin corespondenţă – sunt chemaţi la urne. Autoritățile se aşteaptă o participare masivă, de 80%.
Secţiile de votare se vor închide joi seara, la ora 22.00, iar rezultatele vor fi anunţate vineri, 19 septembrie. Cei care militează împotriva independenţei au condus în intențiile de vot, dar au înregistrat o stagnare în ultimele săptămâni. Scoțienii care sunt în favoarea independenței au ajuns, după unele sondaje, la 49%, doar două procente lipsind pentru un rezultat care va schimba Europa.
Cei 4,29 milioane de alegători – dintre care 600.000 au votat deja prin corespondenţă – sunt chemaţi la urne şi este aşteptată o participare masivă, de ordinul a 80 la sută din populaţie.
Această independenţă, “să o facem!”, a declarat liderul separatiştilor, premierul scoţian Alex Salmond, într-o scrisoare solemnă publicată de presă miercuri, 17 septembrie.
“Da, putem”
“Este o ocazie unică în viaţă, să o prindem cu amândouă mâinile”, a insistat el, în strigăte de “Da, putem” ale unei mulţimi entuziasmate în timpul unui miting la Perth, în cursul serii. „Dacă aveţi cea mai mică îndoială, nu o transformaţi în vot pentru da”, a replicat liderul campaniei de respingere a referendumului, fostul ministru britanic de finanţe Alistair Darling, la Glasgow.”
“Să ameninţi scoţienii cu sfârşitul lumii, nu serveşte la nimic”, apreciază Ali Durrani, student la drept pakistanez la Edinburgh, care ar putea participa la vot ca toţi rezidenţii de origine străină din Scoţia. Pakistanul, atunci când şi-a obţinut independenţa în 1947, nu avea nimic: nici serviciu public, nici armată. Să lăsăm o şansă independenţei”.
Londra a promis să lanseze procesul de delegare a mai multor competenţe în domeniile bugetar şi social către Edinburgh, care dispune de propriul Parlament şi de un Guven regional din 1999, încă din ziua următoare votului, în cazul respingerii referendumului.
Numeroase întrebări de ordin economic, politic şi diplomatic despre viitorul unei eventuale Scoţii independente au apărut înaintea referendumului. Un vot în favoarea independenţei nu se va materializa în schimbări spectaculoase, dar va marca începerea unor negocieri complexe de dobândire a independenţei efective a regiunii nordice a Marii Britanii, fixată pentru 24 martie 2016 de către Partidul Naţional Scoţian (SNP) al lui Salmond.
Sondajele arată rezultate foarte strânse. După ce a dominat timp de doi ani, tabăra unioniştilor este urmată îndeaproape de susţinătorii independenţei, înregistrând un avans mediu de două puncte procentuale, situat în interiorul marjei de eroare.
“Marea Britanie este un partener extraordinar pentru America şi o forţă pentru bine într-o lume instabilă. Sper că va rămâne puternică, robustă şi unită”, a afirmat el într-un mesaj postat pe contul de Twitter al Casei Albe (@WhiteHouse) şi urmat de iniţialele “bo”, semn că este vorba de un mesaj al preşedintelui.
Acest mesaj reia aproape cuvânt cu cuvânt fraza pronunţată de preşedintele american la începutul lui iunie la Bruxelles, în cursul unei conferinţe de presă comune cu premierul britanic David Cameron.
Întrebat în cursul acestei săptămâni pe această temă, purtătorul de cuvânt al Executivului american a repetat această formulă cizelată.
Drumul Scoției către referendum
AFP prezintă 12 date ce pot permite înţelegerea drumului pe care Scoţia l-a parcurs către acest scrutin.
– 2 noiembrie 1967: ascensiunea spectaculoasă a formaţiunii separatiste Scottish National Party (SNP), până atunci marginală, într-un scrutin parţial la Hamilton, propulsează problema independenţei scoţiene pe scena naţională.
– 1 martie 1979: eşecul unui referendum cu privire la transferul unor puteri şi crearea unei adunări regionale scoţiene. O proporţie de 51,6 la sută dintre scoţieni a votat “pentru”, dar această tabără reprezenta doar 32,9% din alegătorii înscrişi, sub pragul prevăzut de 40%.
– 1 mai 1997: după 18 ani de guvernare conservatoare la Westminster, extrem de nepopulară în Scoţia, Partidul Laburist revine la conducerea ţării. Premierul Tony Blair promite un nou referendum asupra descentralizării, cu speranţa de a obţine un parteneriat regional majoritar laburist. – 11 septembrie 1997: al doilea referendum cu privire la transferul unor puteri. De această dată tabăra “da” obţine o victorie cu 74,3% din voturi. A doua întrebare, care obţine şi ea o majoritate de voturi favorabile (63,5%), vizează transferul diverselor puteri fiscale Parlamentului regional.
– 12 mai 1999: regina Elizabeth II deschide în mod oficial Parlamentul regional, alcătuit din 129 de membri, în Sala adunării generale a Bisericii Scoţiei, la Edinburgh. Transferul puterilor către Parlamentul regional, dominat de o coaliţie a laburiştilor şi liberal-democraţilor, intră în vigoare la 1 iulie.
– 3 mai 2007: după a doua coaliţie între laburişti şi “Lib-Dem” în 2003, SNP preia frâiele Parlamentului, cu 47 de mandate, faţă de cele 46 ale Partidului Laburist. Alex Salmond este desemnat premier. SNP, care nu are o majoritate absolută, se abţine să exercite presiuni în vederea organizării unui referendum asupra independenţei Scoţiei.
– 5 mai 2011: SNP obţine 69 de mandate în alegeri şi îşi asigură majoritatea absolută în Parlamentul din Holyrood. Alex Salmond face campanie pentru a obţine un referendum asupra independenţei, cu care David Cameron este, într-un final, de acord.
– 15 octombrie 2012: executivele britanic şi scoţian semnează Acordul de la Edinburgh asupra termenilor referendumului de independenţă.
– 24 ianuarie 2013: Comisia electorală independentă optează pentru întrebarea “Scoţia trebuie să fie o ţară independentă?”.
– 26 noiembrie 2013: Guvernul scoţian îşi prezintă Cartea Albă a independenţei. Intitulat “Viitorul Scoţiei: ghidul dumneavoastră pentru o Scoţie independentă”, acest document de 649 de pagini prezintă poziţia separatistă asupra tuturor punctelor de impact, de la monedă la monarhie, inclusiv domeniul nuclear sau petrolul de la Marea Nordului.
– 7 septembrie 2014: tabăra care susţine independenţa se clasează pentru prima dată pe primul loc într-un sondaj YouGov, cu 47% opinii favorabile, în timp ce susţinătorii menţinerii Scoţiei în interiorul Marii Britanii obţin 45%.
– 18 septembrie 2014 : peste patru milioane de alegători în vârstă de peste 16 ani sunt invitaţi la urne. Zeci de mii de rezidenţi scoţieni nu au aşteptat această dată şi au votat prin corespondenţă.
