Premierul britanic David Cameron a declarat vineri, după ce rezultatul referendumului de joi, 18 septembrie, a arătat că Scoția va rămâne în continuare ca parte a Marii Britanii, că Regatul Unit trebuie să se reunească şi să meargă înainte.
“Este momentul ca Regatul nostru Unit să se reunească şi să meargă înainte“, a declarat Cameron în cadrul unei intervenţii de la sediul Guvernului din Londra, apreciind că problema independenţei Scoţiei este de acum rezolvată pentru “o generaţie”.
De asemenea, premierul britanic a promis noi puteri celor patru naţiuni constitutive ale Regatului Unit, după respingerea independenţei Scoţiei în cadrul referendumului organizat joi, relatează AFP.
“Într-un moment în care scoţienii vor să aibă mai multe puteri în gestionarea afacerilor lor, acest lucru se va extinde şi asupra locuitorilor din Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, care trebuie să aibă, de asemenea, un cuvânt mai greu de spus în ceea ce îi priveşte”, a declarat David Cameron.
Scoţienii au votat împotriva independenţei de Marea Britanie la referendumul organizat joi, potrivit cifrelor oficiale anunţate vineri dimineață/
După numărarea voturilor din 31 dintre cele 32 de circumscripţii, 1.914.187 de persoane au votat împotriva independenţei, ceea ce reprezintă mai mult decât cele 1.852.828 de voturi necesare pentru a obţine o victorie în acest referendum, potrivit BBC.
În procente, 55,42 la sută din populaţia Scoţiei a votat împotriva independenţei, iar 44,58 la sută în favoarea ei.