in

Dosar penal pentru organizarea votului în diaspora. Șefa Curţii Supreme: Se putea da ordonanţă de urgenţă pentru deschiderea de noi secții

Procurorul general al României a anunțat că a fost deschis un dosar penal pentru modul în care a fost organizat în diaspora turul întâi al prezidențialelor. Tiberiu Nițu a declarat că a început urmărirea penală in rem față de fapta de încălcare a dreptului la vot.

 „Au fost foarte multe sesizări privind modul în care au fost organizate alegerile, încă din primul tur. Cele mai multe sesizări sunt venite din partea unor persoane. Altele sunt din partea unor instituții. Plângerile sunt împotriva miniștrilor și a celor care au organizat alegerile”, a declarat Tiberiu Niță, procurorul general al României.



Procurorul general a mai precizat că sesizările au fost trimise pe email și că au fost anexate plângeri, inclusiv din diaspora. Tiberiu  Nițu a subliniat că nu poate să spună care este numărul sesizărilor trimise și nici să dea un termen exact cu privire la primele rezultate ale cercetărilor, deoarece procurorul de caz își va face abia acum un plan de anchetă.

Șefa Curţii Supreme, Livia Stanciu a susţinut că se putea emite o ordonanţă de urgenţă pentru suplimentarea secţiilor de vot din străinătate.

“Din acest punct de vedere eu cred că este în totdeauna bine de făcut, nu numai în acest caz dar cu atât mai mult pentru că este o chestiune care a interesat toată populaţia. Şi aici vorbesc ca cetăţean. Ca cetăţean cred că pe orice problematică trebuie să se efectueze  cercetări pentru a se transmite un răspuns care să satisfacă interesul pe care populaţia l-a manifestat faţă de acest subiect”, a spus ea.

Doar 8 zile ministru. Meleșcanu și-a dat demisia

Întreabată dacă legal se putea da o derogare de la lege pentru ca ulterior guvernul să înfiinţeze noi secţii de votare. “Strict pe lege sigur că se putea da ordonanţă de urgenţă.

Peste 360.000 români din diaspora au votat până la ora 23.00 la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, faţă de peste 161.000 în primul tur. Au existat însă mii de concetăţeni care nu au putut vota.

Comisia Europeană a anunțat că se aşteaptă ca autorităţile române să analizeze toate problemele semnalate de românii din străinătate care nu au putut vota. De asemenea, executivul european condus de Jean-Claude Juncker va urmări cu atenţie procesul de clarificare a situaţiei.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Iohannis – 89,73% în disapora. Ponta a câştigat doar în Palestina

MY Romania Fostering – un proiect pentru copiii români care au nevoie de o familie