de Mircea Maer
Au trecut două săptămâni de când rețeaua de comunicatori a Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) al MAE a fost desecretizată.
Cu toate acestea, doar două persoane pe care Ambasada României, la îndemnul DPRRP, le-a contactat pentru a le aduce la cunoștință că țara are nevoie de ele au ieșit de sub acoperire.
Una dintre ele este Iolanda Costide, cea care a dezvăluit intențiile ministrului Tîlvăr, publicând pe Facebook fragmente din scrisoarea ambasadei în care era anunțată că a fost desemnată să facă parte din „rețeaua de comunicatori”, pusă la cale de DPRRP, pe motive ce țin de implicarea sa în viața comunității din Marea Britanie.
Scopul expunerii documentului, după cum a spus chiar ea, a fost de a consulta „comunitatea”, în încercarea, cred eu, de a avea o brumă de reprezentativitate.
Pentru că Iolanda Costide, om plecat din România acum aproape 40 de ani, a înțeles că nu poți reprezenta pe cineva cu de-a sila, pentru că așa spune ambasada. Însă ea a ales, poate fără să realizeze acest lucru, doar o spoială de reprezentativitate, calitate pe care o ai în mod normal doar în cazul unor alegeri democratice.
Nu poți reprezenta pe nimeni, într-o societate sănătoasă, democratică, decât în cazul în care ești ales. Cred că, trăind cu democrația la ușă, Iolanda Costide a încercat să împace cumva și capra și varza. Adică să accepte propunerea putredă, venită din partea DPRRP, via Ambasada României la Londra, dar să aibă și acceptul comunității, dacă nu prin vot direct, măcar prin like-uri pe Facebook.
Numai că doamna Costide a confundat comunitatea românească din Marea Britanie cu cei 500 de prieteni de pe pagina sa de Facebook. Pe care nici măcar nu i-a pus să voteze. Câțiva dintre ei, probabil prieteni apropiați, au răspuns în termeni elogioși la postarea amintită. Și cam în asta a constat consultarea comunității.
După publicarea articolului pe pagina noastră de Internet, un singur alt potențial „comunicator” s-a „deconspirat”. Nu pentru a spune, vorba cântecului, am fost un fraier, ci pentru a judeca „îndrăzneala” Ziarului Românesc de a vorbi de rău proiectul.
Restul de 18 care au primit scrisorile tac mâlc, iar eu sper că doar jena de a fi implicați într-o astfel de mascaradă îi face să se comporte astfel.
Și cum poate fi numită altfel decât mascaradă o născocire securistică, făcută pe șest, într-o nouă încercare a puterii de la București de a impune oameni „de bine” în fruntea comunităților din diaspora.
Spun o nouă încercare pentru că, dacă vă aduceți aminte, anul trecut, înainte de alegeri, se făceau manevre pentru ca oamenii agreați de ambasade să ajungă în structura Congresului Românilor de Pretutindeni, pentru a alege, din rândurile lor, reprezentanți în Consiliul Românilor de Pretutindeni, structură, ATENȚIE, a statului român.
Ce face Consiliul Românilor de Pretutindeni? „Furnizează informații, analize și propuneri Parlamentului României, Departamentului pentru Politici pentru Românii de Pretutindeni din cadrul MAE, precum și celorlalte instituții guvernamentale competente. Consiliul va colabora cu aceste instituții pentru promovarea de inițiative legislative referitoare la românii de pretutindeni, respectiv pentru realizarea și aplicarea programelor destinate comunităților românești.” Definiția aparține Ministerului Afacerilor Externe și seamănă al naibii de bine cu, ați ghicit, „rețeaua de comunicatori” a maestrului Tîlvăr, ministrul Diasporei, cu tată securist și apucături așijderea.
Vom arăta în edițiile viitoare ale Ziarului Românesc faptul că atât rețeaua, cât și Congresul Românilor de Pretutindeni fac parte dintr-o structură securistică mult mai mare, pe care statul român dorește să o întindă peste diaspora, nesupusă, deocamdată, politicilor de la București.
